Răspundere solidară administrator ANAF: Ordinul 1163/2026

Când o societate rămâne cu datorii la buget și nu mai are bunuri din care să fie executată, fiscul se uită la oamenii din spatele ei. Răspunderea solidară a administratorului la ANAF este mecanismul prin care administratorul, asociatul, acționarul sau chiar un terț ajunge să plătească, din patrimoniul propriu, impozitele, contribuțiile și accesoriile firmei. De la 14 octombrie 2026, acest mecanism funcționează după reguli noi: Ordinul președintelui ANAF nr. 1163 din 29 septembrie 2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 859 din 14 octombrie 2026, a aprobat o procedură nouă de atragere a răspunderii solidare și a abrogat Ordinul nr. 127/2014, care fusese construit pe vechiul Cod de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003).

Noua procedură nu creează cazuri noi de răspundere. Ea stabilește ce trebuie să verifice și să dovedească organul fiscal, cum se individualizează conduita fiecărei persoane și cum își exercită aceasta dreptul la apărare. Pentru administratorul sau asociatul vizat, miza practică se concentrează în trei puncte: audierea, care este o condiție de valabilitate a deciziei, prezumția de bună-credință, care obligă fiscul să probeze reaua-credință, și nulitatea expresă a deciziei emise fără audiere.

Articolul de față explică, pe rând, cine poate fi tras la răspundere, cum arată procedura după Ordinul nr. 1163/2026, unde greșește de regulă organul fiscal și care sunt apărările care au șanse reale, atât în contestația administrativă, cât și în fața instanței de contencios fiscal.

Pe scurt

Răspunderea solidară este reglementată de art. 25 și art. 26 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015). Art. 25 enumeră persoanele care răspund, iar art. 26 reglementează decizia prin care se stabilește răspunderea.
Simpla calitate de administrator sau asociat nu este suficientă. În ipotezele care privesc administratorii, legea cere rea-credință, iar fiscul trebuie să o dovedească, împreună cu legătura dintre conduita persoanei și neplata obligațiilor fiscale.
Audierea este obligatorie. Art. 26 alin. (3) din Cod prevede că este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei. Este o nulitate expresă, care se abate de la regimul general din art. 9 alin. (4).
Procedura nouă impune un referat privind declanșarea procedurii, aprobat înainte de audiere, o invitație la audiere comunicată legal, acces la dosar, un termen de 5 zile lucrătoare pentru punctul de vedere scris și o decizie care să răspundă motivat apărărilor.
Decizia se contestă în 45 de zile de la comunicare (art. 270 din Cod). Contestația nu suspendă executarea; suspendarea se cere separat, la instanța de contencios administrativ.
După Decizia CCR nr. 49/2025, două dintre cele trei ipoteze de răspundere a persoanei juridice aflate în relație de control cu debitorul (art. 25 alin. (3) lit. b) și c)) nu mai pot fi aplicate.

1. De ce contează Ordinul nr. 1163/2026

Până în octombrie 2026, organele fiscale aplicau răspunderea solidară după instrucțiunile din Ordinul nr. 127/2014, emise pentru art. 27-28 din vechiul Cod de procedură fiscală. Codul actual a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, dar procedura de aplicare a rămas aproape zece ani pe un act gândit pentru o altă lege. Comunicatul ANAF din 3 septembrie 2026, care a însoțit proiectul, a fost clar: procedura nouă urmărește să evite atragerea automată a răspunderii doar pentru că o persoană este administrator sau asociat și să impună analiza conduitei concrete, a perioadei, a obligațiilor fiscale vizate și a legăturii de cauzalitate.

Ordinul are ca temei art. 26 alin. (9) din Cod, potrivit căruia procedura de atragere a răspunderii solidare pentru creanțele administrate de organul fiscal central se aprobă prin ordin al președintelui ANAF. Pentru creanțele administrate de organele fiscale locale, aceeași normă trimite la un ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, deci Ordinul nr. 1163/2026 nu se aplică deciziilor emise de primării pentru impozitele și taxele locale.

Ordinul aprobă procedura propriu-zisă și șapte formulare tipizate. Ele contează în apărare, pentru că fiecare formular marchează o etapă pe care organul fiscal trebuie să o poată proba:

Formular	Rolul în procedură
Referat privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare	Deschide procedura; fără aprobarea lui nu se poate trece la audiere
Referat privind încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare	Închide procedura atunci când condițiile legale nu sunt îndeplinite
Notificare privind convocarea la audiere	Convocarea persoanei vizate
Notă de constatare privind neprezentarea la audiere	Consemnează lipsa persoanei și la al doilea termen
Proces-verbal de audiere	Consemnează susținerile persoanei
Referat privind atragerea răspunderii solidare	Propunerea motivată de emitere a deciziei
Decizie de atragere a răspunderii solidare	Titlul de creanță emis pe numele persoanei răspunzătoare

Aplicarea în timp are o consecință practică imediată. Potrivit dispoziției tranzitorii (art. 4 din ordin), procedura nouă se aplică și procedurilor aflate în curs la 14 octombrie 2026, cu respectarea actelor procedurale îndeplinite legal anterior și fără a afecta efectele juridice deja produse. Așadar, dacă procedura a început înainte de această dată, iar audierea sau decizia urmează după ea, etapele rămase trebuie parcurse după regulile noi. Actele deja îndeplinite rămân valabile doar dacă au fost îndeplinite legal. Un act viciat nu este salvat de dispoziția tranzitorie.

2. Cine răspunde solidar: cadrul din art. 25 din Codul de procedură fiscală

Art. 25 din Cod prevede patru grupe de situații: alin. (1), alin. (2), alin. (2¹) și alin. (3). Este important să se identifice exact litera aplicată de organul fiscal, pentru că fiecare ipoteză are condiții proprii, iar o decizie care invocă generic „art. 25 alin. (2)” fără să indice litera și faptele corespunzătoare este, de la început, vulnerabilă.

2.1. Ipotezele de la art. 25 alin. (1)

Aceste ipoteze nu presupun declararea debitorului ca insolvabil. Răspund solidar cu debitorul:

asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderii familiale, împreună cu reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență;
terții popriți, în limita sumelor sustrase indisponibilizării, în cazurile prevăzute de art. 236 din Cod;
reprezentantul legal care, cu rea-credință, declară băncii că debitorul nu are alte disponibilități bănești, în condițiile art. 236 alin. (14) lit. a) din Cod;
emitentul scrisorii de garanție sau al poliței de asigurare de garanție, ori instituția care a confirmat-o, care nu virează sumele solicitate de organul fiscal.

2.2. Ipotezele de la art. 25 alin. (2): debitorul declarat insolvabil

Aici se află cele mai multe decizii emise pe numele administratorilor și asociaților. Toate ipotezele au o premisă comună: debitorul trebuie să fi fost declarat insolvabil în condițiile Codului de procedură fiscală. Răspund solidar:

Litera	Persoana	Fapta	Condiția subiectivă
a)	Persoanele fizice sau juridice	Au dobândit, în orice mod, active de la debitorul care și-a provocat astfel insolvabilitatea	Rea-credință
b)	Administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane	Au provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea sau ascunderea bunurilor debitorului	Rea-credință
c)	Administratorii	Nu și-au îndeplinit, în perioada mandatului, obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței	Rea-credință
d)	Administratorii sau orice alte persoane	Au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale	Rea-credință
e)	Administratorii sau orice alte persoane	Au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului	Rea-credință

Din tabel rezultă o constatare simplă, pe care practica o ignoră prea des: reaua-credință este o condiție a fiecărei ipoteze de la alin. (2). Nu este o circumstanță agravantă. Este un element constitutiv al răspunderii. Dacă lipsește, răspunderea nu există, oricât de mare ar fi datoria fiscală.

Ipoteza de la lit. c) are o limită proprie. Administratorul răspunde numai pentru obligațiile fiscale aferente perioadei în care trebuia să ceară deschiderea procedurii insolvenței și care au rămas neachitate la data declarării stării de insolvabilitate. Nu răspunde pentru întreaga datorie a societății. Termenul în care administratorul trebuie să ceară deschiderea insolvenței și riscurile amânării sunt explicate în articolul despre obligația de a cere insolvența.

Separat, art. 25 alin. (2¹) prevede că, pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, răspund solidar persoanele care au determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata acestor obligații. Aici premisa nu mai este declararea insolvabilității după Codul de procedură fiscală, ci cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Procedura din Ordinul nr. 1163/2026 îi dedică un capitol separat și cere analiza cumulativă a celor două componente: acumularea datoriilor și sustragerea lor de la plată.

2.3. Persoana juridică aflată în relație de control și efectul Deciziei CCR nr. 49/2025

Art. 25 alin. (3) prevede răspunderea persoanei juridice care controlează debitorul declarat insolvabil potrivit Codului sau declarat insolvent, este controlată de acesta sau se află sub control comun cu el, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre trei condiții: (a) dobândește, cu orice titlu, active de la debitor a căror valoare contabilă reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului, (b) are sau a avut raporturi contractuale cu clienți și/sau furnizori ai debitorului (alții decât cei de utilități) în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor, (c) are sau a avut raporturi de muncă sau de prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre salariații sau prestatorii debitorului.

Prin Decizia nr. 49 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 18 martie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate privind art. 25 alin. (3) lit. b) și c). Curtea a constatat că este neconstituțională soluția legislativă care nu precizează criteriile necesare pentru stabilirea condițiilor care atrag răspunderea solidară a persoanei juridice. Raționamentul este important și dincolo de aceste două litere. Curtea a reținut că folosirea timpului prezent („are”) permite organului fiscal să verifice relația la data emiterii deciziei și, astfel, să tragă la răspundere o societate pentru datorii din perioade în care relația nu exista. Pentru ipoteza la trecut („a avut”), legea nu stabilea nicio limită temporală, iar organul fiscal putea cumula perioade până atingea procentul cerut. Aceste reguli deschise permit o aplicare arbitrară și încalcă exigențele de claritate și previzibilitate din art. 1 alin. (5) din Constituție. Excepția privind lit. a) a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru că nu avea legătură cu soluționarea cauzei.

Consecința practică: potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, lit. b) și c) au fost suspendate de drept de la 18 martie 2025 și și-au încetat efectele la 2 mai 2025, legiuitorul nemodificând textul. După Decizia CCR nr. 49/2025, singura ipoteză de răspundere a persoanei juridice „afiliate” care mai poate fi aplicată este cea a dobândirii de active de la debitor (art. 25 alin. (3) lit. a)). Procedura din Ordinul nr. 1163/2026 reglementează, pentru persoana juridică afiliată, numai ipoteza de la lit. a). O decizie emisă după publicarea Deciziei nr. 49/2025, întemeiată pe lit. b) sau c), se sprijină pe un text care nu mai poate fi aplicat și trebuie atacată pe acest motiv.

2.4. Limita temporală din art. 25 alin. (5)

Răspunderea privește obligațiile fiscale principale și accesorii, dar numai pentru perioada în care persoana a avut calitatea care atrage răspunderea. Pentru administrator, perioada este cea a mandatului. Pentru asociat sau acționar, perioada este cea în care a deținut această calitate. Obligațiile născute după încetarea mandatului sau după cesiunea părților sociale nu pot fi imputate persoanei respective. Pentru asociatul care deține controlul unui SRL, art. V din Legea nr. 239/2025 condiționează însă opozabilitatea cesiunii față de organul fiscal central de notificarea ei în 15 zile și, dacă societatea are obligații restante, de constituirea de garanții, astfel că data cesiunii trebuie verificată și din acest punct de vedere. Este o verificare aritmetică simplă, dar o eroare frecventă în deciziile emise pe baza fișei sintetice a debitorului, care cumulează toate debitele fără să le separe pe perioade.

3. Condițiile răspunderii: ce trebuie să dovedească organul fiscal

Răspunderea solidară fiscală are natura unei răspunderi pentru fapta proprie. Persoana răspunde pentru o conduită proprie, ilicită și culpabilă, care a dus la neplata obligațiilor fiscale. Nu răspunde pentru simplul fapt că datoria există. Din art. 25 și din logica Ordinului nr. 1163/2026 rezultă condițiile pe care organul fiscal trebuie să le stabilească, separat, pentru fiecare persoană:

Premisa procedurală. În ipotezele de la alin. (2), debitorul trebuie să fi fost declarat insolvabil potrivit Codului; la alin. (2¹), trebuie să se fi cerut deschiderea procedurii insolvenței; la alin. (3), debitorul trebuie să fi fost declarat insolvabil potrivit Codului sau insolvent. Declararea stării de insolvabilitate este un act distinct, anterior, iar lipsa ei face decizia de atragere a răspunderii prematură.
Calitatea și perioada. Persoana trebuie să fi avut calitatea cerută de lege (administrator, asociat, acționar, dobânditor) în perioada în care s-au produs faptele și s-au născut obligațiile.
Fapta concretă. Organul fiscal trebuie să indice actul sau omisiunea: ce bun a fost înstrăinat, către cine, la ce valoare; ce declarație nu a fost depusă; ce plată a fost preferată plății bugetului.
Reaua-credință. Organul fiscal trebuie să o dovedească, nu doar să o afirme.
Legătura de cauzalitate. Fapta trebuie să fi produs sau agravat starea de insolvabilitate ori neplata. Un transfer de active care nu a afectat posibilitatea de recuperare nu atrage răspunderea.
Întinderea. Sumele imputate trebuie să corespundă perioadei și faptei, nu întregului debit al societății.

Noua procedură reia expres această logică. Potrivit pct. 40.3 din procedură, referatul privind declanșarea procedurii cuprinde motivele de fapt și temeiul de drept, persoana vizată, obligațiile fiscale restante avute în vedere, perioada analizată și documentele pe care se sprijină. Potrivit pct. 3, răspunderea privește obligațiile aferente perioadei în care persoana a avut calitatea sau a avut conduita imputată și numai în limita sumelor rezultate din acțiunile sau inacțiunile ei ilicite. Simpla existență a unor obligații fiscale neachitate nu este suficientă. Răspunderea nu poate fi atrasă numai pentru că societatea are datorii fiscale.

4. Noua procedură, pas cu pas

4.1. Etapa de documentare

Organul fiscal analizează situația fiscală și patrimonială a debitorului și conduita persoanelor potențial răspunzătoare. Sursele sunt cele pe care ANAF le are deja sau le poate cere: documentele contabile, informațiile de la bănci, registrele publice (cadastru, registrul comerțului, înmatriculări), declarațiile fiscale, datele din RO e-Factura și din fișierul standard de control fiscal (SAF-T). Procedura este condusă de organul de executare silită din cadrul organului fiscal central care administrează obligațiile debitorului, care emite și decizia. Alte structuri, de exemplu inspecția fiscală, pot întocmi și ele un referat de declanșare și îl transmit acestui organ (pct. 41 din procedură). Implementarea revine Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și structurilor subordonate.

Pentru persoana vizată, etapa este importantă din două motive. Mai întâi, datele colectate în această fază vor forma dosarul pe care are dreptul să îl consulte. Apoi, dacă organul fiscal se bazează numai pe fișa sintetică a debitorului și pe extrasul ONRC, fără nicio probă privind conduita persoanei, decizia va avea o motivare aparentă.

4.2. Referatul privind declanșarea procedurii

Indiciile sunt consemnate într-un referat privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, care trebuie să cuprindă motivele de fapt, temeiul de drept, persoana vizată, obligațiile fiscale restante, perioada analizată și documentele pe care se sprijină. Referatul se aprobă de conducătorul organului de executare silită. Audierea are loc numai după aprobarea referatului. Ordinea etapelor nu este o formalitate. Referatul aprobat stabilește cadrul procedurii: persoana poate fi audiată și se poate apăra numai cu privire la ce i se impută. O decizie care reține fapte, perioade sau temeiuri care nu apăreau în referat și despre care persoana nu a fost audiată încalcă dreptul de a fi ascultat cu privire la acele elemente.

4.3. Invitația la audiere

După aprobarea referatului, organul fiscal comunică persoanei vizate notificarea privind convocarea la audiere, potrivit art. 47 din Cod. Termenul audierii se fixează în cel mult 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării și poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu aprobarea conducătorului organului fiscal central. Persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual pot opta, prin SPV, în 2 zile lucrătoare de la comunicarea notificării, sub sancțiunea decăderii, pentru audierea prin videoconferință, pe platforma MF-ANAF.

Pragul de 10 zile lucrătoare este un maxim, nu un minim. Organul fiscal poate fixa un termen mai scurt. În acest caz, verificarea relevantă este cea din art. 9 alin. (1) și (5) din Cod, care trimite la cerința unui termen rezonabil din art. 6 alin. (3): persoanei trebuie să i se asigure o posibilitate reală de a-și exprima punctul de vedere asupra faptelor și împrejurărilor relevante. O invitație comunicată cu două zile înainte de audiere, pentru un dosar cu sute de pagini de extrase bancare și facturi, nu asigură această posibilitate. Cererea de amânare trebuie formulată în scris și motivat, cu documente justificative, până la data stabilită inițial pentru audiere, cum prevede chiar modelul notificării. Un refuz nejustificat devine argument în contestație.

4.4. Consultarea dosarului și asistența

Persoana vizată poate consulta dosarul la sediul organului de executare silită, la data audierii sau la o altă dată stabilită de acesta, cu respectarea termenului acordat pentru audiere. Poate fi asistată de avocat, consultant sau altă persoană care o consiliază și poate fi reprezentată de un împuternicit (art. 18 din Cod). Accesul la dosar este condiția practică a unei audieri efective. Persoana nu poate combate fapte pe care nu le cunoaște și probe pe care nu le-a văzut. Recomandarea noastră este ca cererea de consultare a dosarului să fie formulată în scris, imediat după primirea invitației, cu solicitarea de copii după referatul privind declanșarea procedurii și după probele pe care se sprijină.

4.5. Neprezentarea la audiere

Neprezentarea nu blochează procedura. După prima neprezentare, organul fiscal emite și comunică o nouă notificare, cu un nou termen. Audierea se consideră îndeplinită dacă persoana refuză expres să se prezinte (inclusiv printr-un mesaj în SPV) sau nu se prezintă nici la al doilea termen; abia atunci se întocmește nota de constatare privind neprezentarea. Regula vine din art. 9 alin. (3) din Cod, potrivit căruia audierea se consideră îndeplinită dacă persoana refuză explicit să se prezinte sau „nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive”.

Capcana este evidentă: cine ignoră corespondența ANAF pierde dreptul pe care legea îl protejează prin sancțiunea nulității. Există și reversul, util apărării. Ficțiunea audierii îndeplinite operează numai dacă ambele invitații au fost comunicate legal, potrivit art. 47 din Cod. Dacă una dintre invitații a fost comunicată prin publicitate fără încercarea prealabilă a celorlalte modalități de comunicare, sau la o adresă la care persoana nu mai locuia și pe care organul fiscal o știa schimbată, nu există „două termene consecutive” în sensul legii. Potrivit art. 48 alin. (2) din Cod, actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil persoanei și nu produce niciun efect juridic.

4.6. Procesul-verbal și punctul de vedere scris

Susținerile persoanei se consemnează în procesul-verbal de audiere. Art. 26 alin. (2) din Cod prevede că persoana poate prezenta un punct de vedere scris „în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii”. În practică, punctul de vedere scris este cel mai important act al apărării în faza administrativă. Fixează argumentele, atașează probele și obligă organul fiscal să răspundă la ele. Procesul-verbal trebuie citit integral înainte de semnare. Dacă susținerile au fost consemnate incomplet, obiecțiunile se trec în procesul-verbal sau se reiau în punctul de vedere scris.

4.7. Încetarea procedurii sau referatul de atragere a răspunderii

După analiza apărărilor, organul fiscal decide. Dacă condițiile legale nu sunt îndeplinite, întocmește referatul privind încetarea procedurii. Dacă le consideră îndeplinite, întocmește referatul privind atragerea răspunderii solidare, pe baza căruia se emite decizia. Existența formularului de încetare are o semnificație proprie: procedura nu este concepută ca o succesiune de etape care duce inevitabil la decizie. Apărarea făcută bine în faza administrativă poate închide dosarul fără litigiu.

4.8. Decizia și efectele ei

Decizia se emite separat pentru fiecare persoană (art. 26 alin. (1)) și este act administrativ fiscal. Pe lângă elementele obligatorii ale oricărui act administrativ fiscal din art. 46, art. 26 alin. (4) cere ca decizia să cuprindă datele de identificare ale persoanei răspunzătoare și ale debitorului principal, cuantumul și natura sumelor datorate, termenul de plată și temeiul legal și motivele de fapt, inclusiv punctul de vedere motivat al organului fiscal față de susținerile persoanei. Răspunderea privește atât obligația principală, cât și accesoriile (art. 26 alin. (5)).

Termenul de plată urmează regula din art. 156 alin. (1) din Cod, aplicabilă acestei decizii prin art. 156 alin. (2) lit. a): până la data de 5 a lunii următoare, dacă decizia a fost comunicată între 1 și 15 ale lunii, respectiv până la data de 20 a lunii următoare, dacă a fost comunicată între 16 și sfârșitul lunii. La expirarea termenului de plată, decizia devine titlu executoriu (art. 26 alin. (6)). Stingerea creanței prin oricare modalitate prevăzută de Cod, de către debitor sau de oricare dintre persoanele răspunzătoare, îi liberează pe toți față de creditorul fiscal (art. 26 alin. (7)).

4.9. Calendarul procedurii, într-un singur tabel

Etapă	Termen	Temei	Ce verifică apărarea
Referat privind declanșarea procedurii	Fără termen legal; precede audierea	Ordinul nr. 1163/2026	Există, este aprobat, descrie fapta, perioada, probele
Audiere	Maximum 10 zile lucrătoare de la comunicarea invitației	Ordinul nr. 1163/2026; art. 9 și art. 26 alin. (2) CPF	Comunicare legală, timp real de pregătire, acces la dosar
Opțiune videoconferință	2 zile lucrătoare de la comunicarea notificării, sub sancțiunea decăderii	Ordinul nr. 1163/2026 (modelul notificării)	Opțiunea a fost respectată
Punct de vedere scris	5 zile lucrătoare de la audiere	Art. 26 alin. (2) CPF	Decizia nu a fost emisă înainte de expirarea termenului
Plata	5 sau 20 ale lunii următoare comunicării	Art. 26 alin. (6), art. 156 alin. (1) și alin. (2) lit. a) CPF	Data comunicării deciziei
Contestație administrativă	45 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii	Art. 270 alin. (1) CPF	Calculul termenului, depunerea la organul emitent
Acțiune în contencios	6 luni de la comunicarea deciziei de soluționare a contestației	Art. 11 din Legea nr. 554/2004	Termenul și instanța competentă

5. Audierea: de la formalitate la condiție de valabilitate

5.1. Regula generală din art. 9 și excepția din art. 26 alin. (3)

Art. 9 din Codul de procedură fiscală consacră dreptul de a fi ascultat pentru orice decizie a organului fiscal. Regula generală are însă o slăbiciune: potrivit art. 9 alin. (4), lipsa audierii poate fi invocată odată cu contestația. Cu alte cuvinte, în regimul de drept comun, lipsa audierii nu duce automat la desființarea actului. Ea poate fi „acoperită” în procedura de soluționare a contestației, unde persoana își prezintă oricum argumentele.

Pentru răspunderea solidară, legiuitorul a ales o soluție diferită. Art. 26 alin. (3) prevede că, prin excepție de la art. 9 alin. (4), „este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea”, cu aplicarea în continuare a art. 9 alin. (3) (ficțiunea audierii îndeplinite la refuz sau la două neprezentări). Consecințele sunt trei:

Nulitatea este expresă. Persoana nu trebuie să dovedească o vătămare distinctă. Lipsa audierii este ea însăși motivul de nulitate.
Viciul nu poate fi acoperit în contestație. Tocmai aceasta este funcția excepției de la art. 9 alin. (4). Faptul că persoana și-a expus apărările în contestația administrativă nu validează retroactiv o decizie emisă fără audiere.
Viciul poate fi constatat de organul de soluționare a contestației. Art. 279 din Cod permite deciziei de soluționare să constate nulitatea actului atacat. Dacă organul de soluționare nu o constată, motivul se reia în acțiunea în contencios.

5.2. Audierea formală echivalează cu lipsa audierii

Practica arată că deciziile emise fără nicio invitație sunt rare. Mult mai frecvente sunt audierile formale: persoana este convocată, i se citește o listă de debite, este întrebată dacă are ceva de adăugat, iar decizia este redactată după un model, fără să răspundă argumentelor. Întrebarea corectă în apărare nu este „a existat o audiere?”, ci „a existat o audiere în sensul art. 9 alin. (1)?”, adică o posibilitate efectivă de a-și exprima punctul de vedere asupra faptelor și împrejurărilor relevante.

Considerăm că audierea este lipsită de conținut, iar sancțiunea din art. 26 alin. (3) devine aplicabilă, cel puțin în următoarele situații:

persoana nu a avut acces la dosar sau la probele pe care se sprijină referatul;
invitația nu indica faptele imputate, perioada și temeiul legal, astfel încât persoana nu știa de ce trebuie să se apere;
decizia reține fapte sau perioade noi, care nu au fost puse în discuție la audiere;
decizia a fost emisă înainte de expirarea termenului de 5 zile lucrătoare pentru punctul de vedere scris;
decizia nu conține „opinia organului fiscal motivată în drept și în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei”, cerută de art. 26 alin. (4) lit. e), ori o reduce la o formulă de stil („susținerile nu pot fi reținute”).

Ultima situație poate fi încadrată în două moduri. Poate fi tratată ca lipsă de motivare, viciu distinct care atrage anularea actului. Poate fi tratată și ca dovadă că audierea nu a avut nicio funcție, pentru că ascultarea persoanei nu înseamnă doar consemnarea apărărilor, ci și analizarea lor. În cererea de anulare, recomandăm invocarea ambelor încadrări, în ordinea de mai sus.

5.3. Ce poate răspunde organul fiscal

Apărarea trebuie construită anticipând replica fiscului. Aceasta va fi, aproape întotdeauna, una dintre următoarele: (i) persoana a fost invitată de două ori și nu s-a prezentat, deci audierea este considerată îndeplinită; (ii) persoana a participat, a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni și nu a depus punct de vedere scris; (iii) punctul de vedere a fost analizat, chiar dacă sintetic. Primul argument se combate pe terenul comunicării invitațiilor. Al doilea arată de ce procesul-verbal nu se semnează fără obiecțiuni și de ce punctul de vedere scris trebuie depus întotdeauna. Al treilea se combate comparând, punct cu punct, apărările formulate cu răspunsul din decizie.

6. Prezumția de bună-credință și sarcina probei

6.1. Fundamentul

Buna-credință se prezumă până la proba contrară. Regula este consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul civil și se aplică și raporturilor de drept fiscal, în măsura în care Codul de procedură fiscală nu dispune altfel. Codul de procedură fiscală nu instituie nicio prezumție de rea-credință în sarcina administratorului. Dimpotrivă, art. 25 face din reaua-credință o condiție a răspunderii, ceea ce înseamnă că ea trebuie dovedită de cel care pretinde răspunderea.

Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 184 din 31 martie 2022 (Monitorul Oficial nr. 873 din 5 septembrie 2022), că art. 14 alin. (2) din Codul civil consacră buna-credință ca prezumție legală relativă și că Codul de procedură fiscală nu instituie o prezumție de rea-credință, reaua-credință fiind o condiție care trebuie probată pentru angajarea răspunderii solidare. Aceeași linie apare constant în jurisprudența instanțelor de contencios fiscal. Sub vechiul Cod, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, a menținut prin Decizia nr. 380 din 3 februarie 2015 anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare emise pe numele unui fost administrator și asociat. Instanța a reținut că organele fiscale trebuiau să invoce, să dovedească și să rețină în sarcina persoanei faptele prevăzute de lege. A reținut, de asemenea, că răspunderea se apreciază după norma în vigoare în perioada mandatului, nu după o formă a legii modificată ulterior.

Există și o consecință strategică. Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (2) din Cod prin Decizia nr. 267 din 29 mai 2025 (Monitorul Oficial nr. 1161 din 15 decembrie 2025), reținând că persoana răspunzătoare poate contesta, prin contestație, motivele de fapt și de drept ale titlului de creanță. Textul privind administratorii este deci constituțional, în raport cu criticile formulate. Bătălia nu se mai poartă asupra normei, ci asupra modului în care organul fiscal o aplică în fiecare dosar: dacă a probat reaua-credință, cauzalitatea și întinderea.

6.2. Indiciile din noua procedură și limitele lor

Ordinul nr. 1163/2026 enumeră împrejurări pe care organul fiscal le poate analiza pentru a stabili reaua-credință sau conduita imputabilă. Pentru administratorul care nu a cerut deschiderea insolvenței (art. 25 alin. (2) lit. c)), pct. 19.4 din procedură menționează, fără ca lista să fie limitativă:

cunoașterea situației economice, financiare și fiscale a societății;
nedepunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, deși existau datorii fiscale restante;
continuarea activității și acumularea de noi datorii fiscale;
plata altor creditori în timp ce obligațiile fiscale rămâneau neachitate;
lipsa oricărui demers de redresare, restructurare sau insolvență;
ignorarea notificării primite de la organul fiscal privind obligațiile restante care se apropiau de pragul legal pentru cererea de insolvență ori îl depășeau;
alte împrejurări care arată cunoașterea și acceptarea acumulării datoriilor.

La acestea se adaugă indiciile generale din pct. 11: neîndeplinirea obligațiilor legale pe o perioadă consecutivă sau îndelungată, folosirea disponibilităților bănești în alte scopuri decât plata obligațiilor fiscale (cu excepția cheltuielilor necesare desfășurării activității), diminuarea nejustificată a patrimoniului, transferul de active către persoane afiliate sau interpuse, vânzarea de bunuri la valori vădit inferioare valorii de piață și ascunderea bunurilor pentru a împiedica recuperarea.

Elementul decisiv pentru apărare este ce spune procedura despre aceste indicii: ele nu constituie, prin ele însele, prezumții absolute de răspundere. Se analizează coroborat cu documentele de la dosar, cu situația de fapt concretă, cu perioada relevantă, cu responsabilitățile persoanei și cu legătura de cauzalitate cu obligațiile fiscale avute în vedere. Un transfer către o societate afiliată nu atrage, prin el însuși, răspunderea. Organul fiscal trebuie să arate că transferul a fost culpabil și că a afectat recuperarea creanței.

6.3. Cum se răstoarnă fiecare indiciu

Indiciul invocat de fisc	Contraprobă utilă
Plata altor creditori în locul bugetului	Plățile priveau salarii, utilități, materii prime, furnizori fără de care activitatea se oprea; ordinea plăților nu a diminuat masa recuperabilă
Continuarea activității cu datorii fiscale	Exista un plan de redresare credibil: contracte în derulare, finanțare negociată, cerere de eșalonare, negociere cu creditorii
Nedepunerea cererii de insolvență	Starea de insolvență nu era vădită la data invocată; datoria fiscală era contestată; se purtau negocieri de restructurare documentate
Vânzarea de active sub valoarea de piață	Raport de evaluare contemporan tranzacției, preț încasat efectiv, destinația sumei (plata unor creanțe garantate)
Transfer către o persoană afiliată	Tranzacție la preț de piață, contraprestație reală, documentată fiscal și contabil
Cunoașterea situației fiscale	Atribuțiile efective erau ale altei persoane (administrator executiv, director economic), cu delegare scrisă; persoana vizată nu avea acces la gestiune
Ignorarea notificării ANAF	Notificarea nu a fost comunicată legal sau a fost primită după încetarea mandatului

7. Apărările care funcționează

Structura apărării urmează o regulă pe care o aplicăm în toate actele: excepțiile și viciile de procedură se invocă și se analizează înaintea fondului, separat de acesta. Dacă decizia cade pe un motiv de nulitate, fondul nu mai trebuie discutat. Dacă motivul procedural nu este primit, apărările de fond rămân intacte.

7.1. Apărări procedurale și de legalitate formală

a) Nulitatea pentru lipsa audierii (art. 26 alin. (3)). Este primul motiv de verificat și cel mai puternic, pentru că operează fără dovada vătămării. Include ipotezele de audiere formală descrise la punctul 5.2.

b) Comunicarea nelegală a invitațiilor la audiere. Dacă invitațiile nu au fost comunicate potrivit art. 47 din Cod, ficțiunea audierii îndeplinite din art. 9 alin. (3) nu operează, iar situația se întoarce la motivul de la lit. a). Se cer, la dosar, dovezile de comunicare.

c) Lipsa sau neaprobarea referatului privind declanșarea procedurii, ori neconcordanța dintre referat și decizie. Procedura nouă condiționează audierea de aprobarea referatului. O decizie care depășește faptele și perioada din referat nu a fost precedată de audiere cu privire la elementele noi.

d) Nemotivarea deciziei. Art. 26 alin. (4) cere motivele de fapt și punctul de vedere motivat față de susținerile persoanei. O decizie care reproduce textul art. 25 și lista debitelor nu este motivată.

e) Lipsa premisei: debitorul nu a fost declarat insolvabil. Pentru ipotezele de la art. 25 alin. (2), declararea stării de insolvabilitate este o condiție prealabilă; la alin. (3), debitorul trebuie să fi fost declarat insolvabil sau insolvent, iar la alin. (2¹) trebuie să se fi cerut deschiderea procedurii insolvenței. Se verifică existența și data actului de declarare (procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate).

f) Aplicarea unui text care nu mai poate fi aplicat. Deciziile emise pe art. 25 alin. (3) lit. b) sau c) după publicarea Deciziei CCR nr. 49/2025 se atacă direct pe acest motiv.

g) Aplicarea legii în timp. Faptele se judecă după legea în vigoare în perioada mandatului, iar etapele procedurale ulterioare datei de 14 octombrie 2026, după Ordinul nr. 1163/2026, chiar dacă procedura a început anterior.

h) Prescripția. Codul de procedură fiscală prevede termene de prescripție de 5 ani atât pentru dreptul de a stabili creanțe fiscale (art. 110), cât și pentru dreptul de a cere executarea silită (art. 215). Codul nu fixează un termen propriu pentru emiterea deciziei de atragere a răspunderii, iar momentul de la care ar curge un asemenea termen este discutat în practică. Apărarea trebuie construită pe datele concrete ale dosarului. Separat, dacă dreptul de a cere executarea silită împotriva debitorului principal s-a prescris, nu mai există o creanță executabilă pentru care să se atragă răspunderea: pct. 5 din procedură exclude expres aceste obligații. Merită verificat, act cu act, dacă actele invocate ca întrerupătoare ale prescripției au fost comunicate legal debitorului.

7.2. Apărări de fond

a) Lipsa relei-credințe. Este apărarea centrală. Se construiește cu probe care arată o gestiune de bună-credință: corespondență cu creditorii, cereri de eșalonare, contracte de finanțare negociate, rapoarte de evaluare, hotărâri ale adunării asociaților, consultanță juridică sau fiscală solicitată în perioada critică.

b) Lipsa legăturii de cauzalitate. Chiar dacă fapta există, ea trebuie să fi produs sau agravat insolvabilitatea ori neplata. Exemple: bunul înstrăinat era grevat de o ipotecă în favoarea unei bănci, iar prețul a stins creanța garantată, deci bugetul nu ar fi încasat nimic din el; datoria fiscală provine dintr-o inspecție fiscală ulterioară mandatului; insolvabilitatea a fost provocată de pierderea unui client major sau de o executare silită pornită de un terț.

c) Delimitarea perioadei (art. 25 alin. (5)). Se întocmește un tabel propriu al obligațiilor fiscale pe perioade de naștere și se compară cu perioada mandatului sau a calității de asociat. În multe dosare, diferența dintre suma imputată și suma care poate fi legal imputată este substanțială.

d) Limitarea la ipoteza de la lit. c). Administratorul care nu a cerut deschiderea insolvenței răspunde numai pentru obligațiile aferente perioadei respective, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

e) Limitarea la valoarea activelor. În ipotezele de la art. 25 alin. (2) lit. a) și b), răspunderea se raportează la valoarea activelor dobândite, înstrăinate sau ascunse cu rea-credință, potrivit noii proceduri (pct. 17.6.1 și 18.6.1); aceeași limită există la art. 25 alin. (3) lit. a) (pct. 34). O decizie care impune dobânditorului unui singur bun întregul debit al societății este disproporționată și se atacă pe acest motiv.

f) Calitatea efectivă a persoanei. Ipoteza de la lit. c) îi vizează exclusiv pe administratori, deci nu poate fi aplicată asociatului care nu a avut această calitate. Pentru lit. b) și d), asociatul răspunde numai dacă fiscul dovedește contribuția lui personală: că a participat la înstrăinarea sau ascunderea bunurilor ori că el a determinat nedeclararea sau neplata. Simpla deținere a părților sociale nu este o asemenea contribuție.

g) Cheltuielile necesare activității. Procedura exclude expres din indiciul privind folosirea disponibilităților bănești cheltuielile necesare desfășurării activității. Plata salariilor, a utilităților și a furnizorilor esențiali nu reprezintă, prin ea însăși, o preferință culpabilă față de buget.

7.3. Ce nu funcționează

Pentru o evaluare corectă a șanselor, enumerăm și apărările slabe, care nu trebuie să constituie axul contestației:

invocarea, fără probe, a faptului că administratorul a fost „doar formal” în funcție. Cine acceptă mandatul își asumă obligațiile legale ale funcției. Argumentul are valoare numai dacă este dovedită, documentar, gestiunea exercitată efectiv de altă persoană și lipsa accesului la informații;
contestarea în bloc a sumei datorate de societate, fără delimitare pe perioade și pe fapte. Altceva este contestarea concretă a constatărilor din procedura împotriva societății: pentru datoriile de TVA, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, prin hotărârea din 27 februarie 2025 în cauza C-277/24, că terțul tras la răspundere solidară trebuie să poată repune în discuție, în mod util, în procedura desfășurată împotriva sa, constatările de fapt și calificările juridice ale administrației fiscale din procedura privind societatea și să aibă acces la dosarul acesteia;
excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (2), deja respinsă de Curtea Constituțională;
argumentul că o hotărâre a judecătorului-sindic pe art. 169 din Legea nr. 85/2014, care a respins sau a limitat obligarea administratorului la suportarea pasivului, înlătură automat decizia fiscală. Prin Decizia nr. 26 din 9 februarie 2026 (Monitorul Oficial nr. 201 din 16 martie 2026), Înalta Curte a respins ca inadmisibilă sesizarea pe această chestiune, constatând că practica instanțelor este cvasiunanimă în sensul că cele două forme de răspundere nu se exclud. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii din insolvență se verifică de la caz la caz, după identitatea de părți, obiect și cauză;
invocarea lipsei audierii de către persoana care a refuzat expres audierea sau a ignorat două invitații comunicate legal.

8. Contestația, instanța și suspendarea executării

8.1. Contestația administrativă

Decizia de atragere a răspunderii solidare este act administrativ fiscal, deci se contestă potrivit Titlului VIII din Cod. Termenul este de 45 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii (art. 270 alin. (1)). Dacă actul nu cuprinde elementele prevăzute de lege privind calea de atac, termenul este de 3 luni. Contestația se depune în scris la organul fiscal emitent și nu se taxează cu taxă extrajudiciară de timbru (art. 269).

În contestație se reiau, în ordinea de la punctul 7, motivele procedurale și apoi cele de fond, cu probele atașate. Contestatorul poate depune probe noi, iar soluționarea contestației nu poate agrava situația contestatorului în propria cale de atac (art. 276 alin. (3)). Contestatorul poate cere și susținerea orală a contestației. Calculul termenelor, acțiunea în instanță și suspendarea executării sunt detaliate și în articolul despre contestația împotriva deciziei de impunere.

8.2. Acțiunea în contencios fiscal

Decizia de soluționare a contestației se atacă la instanța de contencios administrativ competentă (art. 281), în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Competența materială se stabilește după valoare: pentru taxe, impozite, contribuții și accesorii de până la 3.000.000 de lei, cauza se judecă în primă instanță de tribunal, iar peste acest prag, de curtea de apel (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Dacă contestația nu este soluționată în 6 luni de la depunere, contestatorul se poate adresa direct instanței (art. 281). În acțiune se cer anularea deciziei de soluționare și anularea deciziei de atragere a răspunderii, iar motivele de nulitate se prezintă înaintea celor de fond.

8.3. Suspendarea executării

Contestația nu suspendă executarea deciziei (art. 278 alin. (1)). Persoana răspunzătoare are deci un risc concret de executare silită asupra conturilor și bunurilor proprii, din momentul în care decizia devine titlu executoriu. Suspendarea se cere instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, odată cu contestația administrativă. Instanța poate condiționa suspendarea de constituirea unei cauțiuni, calculată potrivit art. 278 din Cod. Suspendarea obținută pe art. 14 încetează de drept dacă acțiunea în anulare nu este introdusă în 60 de zile de la comunicarea deciziei de soluționare a contestației (art. 278 alin. (5)). Atenție: din 2023, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cere, ca regulă generală, introducerea acțiunii în anulare în 60 de zile de la cererea de suspendare, iar raportul dintre cele două termene nu a fost tranșat de Înalta Curte; cererea de suspendare se motivează și pe norma fiscală specială.

Condițiile sunt cele din art. 14: cazul bine justificat și paguba iminentă. Pentru decizia de răspundere solidară, cazul bine justificat se construiește cel mai ușor pe motivele de nulitate vizibile din actul însuși (lipsa audierii, lipsa motivării, perioade imputate în afara mandatului). Paguba iminentă se probează cu situația patrimonială a persoanei fizice: blocarea contului de salariu, executarea locuinței, disproporția dintre sumă și veniturile proprii.

9. Cum gândește organul fiscal: lectura din perspectiva părții adverse

O apărare serioasă începe prin a construi cel mai bun caz al adversarului. În dosarele de răspundere solidară, organul fiscal are trei avantaje reale.

Primul avantaj sunt datele. Prin RO e-Factura, SAF-T și informațiile bancare, ANAF poate reconstitui, mai repede decât oricând, fluxurile de bani ale societății în lunile dinaintea insolvabilității: cine a fost plătit, cât, când și către ce conturi au plecat sumele. Dacă datele arată plăți către persoane afiliate în perioada în care bugetul nu era plătit, sarcina practică a explicației trece la administrator. Juridic, sarcina probei rămâne la fisc, dar un tipar documentat al plăților preferențiale este greu de neutralizat fără contraprobe.

Al doilea avantaj este notificarea prealabilă. Dacă administratorul a primit o notificare privind obligațiile restante și nu a reacționat, ANAF va susține că reaua-credință rezultă din cunoașterea situației și acceptarea acumulării datoriilor. Răspunsul nu poate fi „nu am știut”. Trebuie arătat ce s-a făcut după notificare.

Al treilea avantaj este pasivitatea persoanei vizate. Cele mai multe decizii se mențin pentru că persoana nu s-a prezentat la audiere, nu a depus punct de vedere și a contestat decizia abia în instanță, cu argumente generale. Prezumția de bună-credință nu protejează pasivitatea. Ea obligă fiscul să probeze, dar persoana trebuie să conteste concret probele administrate.

Analiza alternativelor (BATNA) trebuie făcută devreme, în faza audierii, nu după emiterea deciziei. Opțiunile realiste sunt: (i) apărarea completă în procedura administrativă, cu obiectivul încetării procedurii; (ii) delimitarea sumei, cu acceptarea unei răspunderi parțiale bine fundamentate, pentru perioada mandatului; (iii) plata și restituirea ulterioară, după anularea deciziei, atunci când riscul de executare asupra bunurilor personale este mai costisitor decât indisponibilizarea sumei; (iv) litigiul complet, cu cerere de suspendare. Alegerea depinde de calitatea probelor privind buna-credință și de solvabilitatea celorlalte persoane răspunzătoare. Plata făcută de oricare dintre acestea îi liberează pe toți (art. 26 alin. (7)), iar între codebitori rămâne deschisă acțiunea în regres, potrivit dreptului comun.

10. Lista de verificare la primirea invitației la audiere

Notați data comunicării invitației și calculați termenul de audiere și termenul de 2 zile lucrătoare pentru opțiunea de videoconferință.
Cereți în scris consultarea dosarului și copii după referatul privind declanșarea procedurii și după probe.
Identificați litera din art. 25 invocată și faptele concrete reținute.
Reconstituiți perioada mandatului sau a calității de asociat, cu acte ONRC și hotărâri ale adunării generale.
Separați obligațiile fiscale pe perioade de naștere și pe natura lor (principal, accesorii).
Strângeți probele de bună-credință: corespondență cu creditorii, cereri de eșalonare, rapoarte de evaluare, contracte, extrase bancare care explică destinația plăților.
Verificați actul de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului și data lui.
Prezentați-vă la audiere cu avocatul și cereți consemnarea integrală a susținerilor.
Nu semnați procesul-verbal fără obiecțiuni dacă susținerile au fost consemnate incomplet.
Depuneți punctul de vedere scris în 5 zile lucrătoare de la audiere, cu probele atașate.
După comunicarea deciziei, calculați termenul de 45 de zile pentru contestație și evaluați imediat cererea de suspendare a executării.

Întrebări frecvente

Poate ANAF să mă oblige să plătesc datoriile firmei doar pentru că am fost administrator?

Nu. În ipotezele de la art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, răspunderea administratorului presupune rea-credință și o faptă concretă: înstrăinarea sau ascunderea bunurilor, nedepunerea cererii de insolvență, determinarea neplății sau a unor rambursări necuvenite. Organul fiscal trebuie să dovedească reaua-credință și legătura cu neplata. Procedura aprobată prin Ordinul ANAF nr. 1163/2026 cere individualizarea faptei, a relei-credințe și a legăturii de cauzalitate pentru fiecare persoană, iar ANAF a precizat, la lansarea proiectului, că simpla legătură cu debitorul nu este suficientă.

Ce se întâmplă dacă ANAF emite decizia de răspundere solidară fără să mă audieze?

Decizia este nulă. Art. 26 alin. (3) din Codul de procedură fiscală prevede expres nulitatea deciziei de atragere a răspunderii solidare emise fără audierea persoanei, prin excepție de la regula generală care permite invocarea lipsei audierii doar odată cu contestația. Excepția este situația în care persoana a refuzat expres audierea sau nu s-a prezentat la două termene consecutive, la invitații comunicate legal.

Ce termen am pentru a contesta decizia de atragere a răspunderii solidare?

Termenul este de 45 de zile de la comunicarea deciziei, sub sancțiunea decăderii (art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală). Contestația se depune la organul fiscal emitent. Dacă decizia nu indică legal calea de atac, termenul este de 3 luni.

Contestația oprește executarea silită?

Nu. Contestația nu suspendă executarea deciziei. Suspendarea se cere separat, la instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar instanța poate impune o cauțiune.

Răspund și pentru datoriile apărute după ce am cedat părțile sociale sau mi-a încetat mandatul?

Nu. Potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, răspunderea privește obligațiile fiscale principale și accesorii numai pentru perioada în care persoana a avut calitatea care atrage răspunderea. Obligațiile născute după această perioadă nu pot fi imputate. Asociatul care deținea controlul unui SRL trebuie să verifice însă dacă cesiunea a fost făcută opozabilă organului fiscal, în condițiile art. V din Legea nr. 239/2025.

Ce trebuie să conțină decizia de atragere a răspunderii solidare?

Pe lângă elementele oricărui act administrativ fiscal, decizia trebuie să cuprindă datele persoanei răspunzătoare și ale debitorului principal, cuantumul și natura sumelor, termenul de plată, temeiul legal, motivele de fapt și punctul de vedere motivat al organului fiscal față de susținerile persoanei (art. 26 alin. (4) din Codul de procedură fiscală).

Se aplică noua procedură și dosarelor începute înainte de 14 octombrie 2026?

Da. Ordinul ANAF nr. 1163/2026 se aplică și procedurilor aflate în curs la data intrării în vigoare, cu respectarea actelor procedurale îndeplinite legal anterior și fără a afecta efectele juridice deja produse.

Pot fi tras la răspundere ca societate „afiliată” pentru că am aceiași clienți sau salariați cu debitorul?

Nu mai poate fi aplicat acest temei. Prin Decizia nr. 49 din 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. 25 alin. (3) lit. b) și c) din Codul de procedură fiscală, care priveau relațiile contractuale cu aceiași clienți sau furnizori și raporturile cu aceiași salariați sau prestatori. A rămas aplicabilă ipoteza dobândirii de active de la debitor.

Concluzie

Ordinul ANAF nr. 1163/2026 nu a schimbat cine răspunde pentru datoriile fiscale ale societății. A schimbat cât de greu îi este fiscului să ajungă la decizie. Între semnalarea cazului și emiterea deciziei există acum etape obligatorii, formalizate și verificabile: referatul aprobat, invitația comunicată legal, accesul la dosar, audierea, punctul de vedere scris și răspunsul motivat la apărări. Fiecare etapă lasă o urmă în dosar, iar fiecare urmă lipsă devine motiv de anulare.

Pentru administratorul sau asociatul vizat, concluzia practică este una singură: apărarea începe la primirea invitației la audiere, nu la primirea deciziei. Nulitatea pentru lipsa audierii protejează persoana care a fost împiedicată să se apere, nu pe cea care a ignorat procedura. Prezumția de bună-credință obligă fiscul să probeze reaua-credință, dar persoana vizată trebuie să conteste concret probele și să își prezinte propriile documente.

Societatea Civilă de Avocați Zandomeni asistă administratori, asociați și societăți în procedurile de atragere a răspunderii solidare, de la pregătirea audierii și redactarea punctului de vedere, până la contestația administrativă, suspendarea executării și acțiunea în contencios fiscal.

Bază legală și jurisprudență

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: art. 6 alin. (3), art. 9 (dreptul de a fi ascultat), art. 25 (răspunderea solidară), art. 26 (dispoziții speciale privind stabilirea răspunderii), art. 46-48, art. 110, art. 156, art. 215, art. 268-281.
Ordinul președintelui ANAF nr. 1163 din 29 septembrie 2026 pentru aprobarea Procedurii de atragere a răspunderii solidare reglementată de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 859 din 14 octombrie 2026 (anexele în nr. 859 bis). A abrogat Ordinul nr. 127/2014.
Legea nr. 239/2025, art. V (cesiunea părților sociale ale asociatului care deține controlul).
Codul civil, art. 14 alin. (2).
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: art. 10, art. 11, art. 14.
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență: art. 169.
Decizia Curții Constituționale nr. 184 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 873 din 5 septembrie 2022.
Decizia Curții Constituționale nr. 49 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 18 martie 2025.
Decizia Curții Constituționale nr. 267 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1161 din 15 decembrie 2025.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380 din 3 februarie 2015.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 26 din 9 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 201 din 16 martie 2026.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, hotărârea din 27 februarie 2025, cauza C-277/24 (ECLI:EU:C:2025:130).