Drepturi salariale bugetari: termen, instanță, executare

Un bugetar care a câștigat în instanță diferențe salariale descoperă, de regulă, că procesul propriu-zis a fost partea ușoară. Urmează plata eșalonată pe cinci ani, suspendarea de drept a executării silite, tranșe amânate prin ordonanță și o jurisprudență constituțională care a validat constant modelul eșalonării. Articolul de față urmărește traseul complet al unei astfel de creanțe: în ce termen se cere dreptul, la ce instanță, ce se întâmplă după ce hotărârea devine executorie și ce instrumente rămân creditorului atunci când statul nu plătește nici măcar tranșa la care s-a obligat singur.

Pe scurt. Termenul de drept comun este de 3 ani, calculat separat pentru fiecare lună de salariu (art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii). Dacă însă salariul a fost stabilit printr-un act comunicat angajatului, intervine traseul scurt al art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017: 20 de zile pentru contestație, 30 de zile pentru instanță. Instanța depinde de statutul angajatului, nu de sursa banilor: personalul contractual (și, după RIL nr. 19/2021, personalul militar din Jandarmeria Română) merge la tribunal, completul de litigii de muncă; funcționarul public merge la tribunal, secția de contencios administrativ și fiscal (art. 536 din Codul administrativ). Momentul în care hotărârea devine executorie decide regimul eșalonării. Hotărârile devenite executorii în 2026 se plătesc în cinci ani (5%, 10%, 25%, 25%, 35%), potrivit art. XXIII din Legea nr. 141/2025, iar executarea silită este suspendată de drept pe durata eșalonării. CCR a confirmat constant constituționalitatea eșalonării (de exemplu, deciziile nr. 897/2012 și nr. 378/2016), iar CEDO a declarat inadmisibile, în octombrie 2026, cererile unor magistrați, reamintind însă că lipsa fondurilor nu justifică, în principiu, neexecutarea unei hotărâri. Dobânzile pentru întârziere se pierd ușor: plățile voluntare eșalonate nu întrerup prescripția dreptului la dobânda penalizatoare (ÎCCJ, Decizia nr. 7/2015).

1. De ce subiectul este din nou fierbinte în 2026

Litigiile salariale din sectorul public nu sunt o noutate. Ce s-a schimbat în ultimele douăsprezece luni este densitatea intervențiilor legislative și jurisprudențiale care afectează executarea hotărârilor deja câștigate. Pe scurt, cadrul arată astfel:

Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (M. Of. nr. 699 din 25 iulie 2025) a menținut pentru 2026 salariile de bază și sporurile la nivelul lunii decembrie 2025 (art. XVI-XVII) și a reluat, la art. XXIII, schema eșalonării pe cinci ani pentru hotărârile judecătorești privind drepturi de natură salarială devenite executorii între 1 ianuarie și 31 decembrie 2026.
OUG nr. 52/2025 (publicată în Monitorul Oficial la 2 octombrie 2025) a prevăzut, la art. XVIII, că tranșele scadente până la 31 decembrie 2025 și neplătite la data intrării ei în vigoare se achită în anul 2026, o amânare a unei plăți deja eșalonate.
Curtea Constituțională a respins constant excepțiile îndreptate împotriva eșalonării, dar a admis, prin Decizia nr. 836 din 9 iulie 2026 (M. Of. nr. 830 din 30 septembrie 2026), o excepție privind plafonarea veniturilor salariale în administrația publică locală, cu efect direct asupra unor litigii noi.
Litigiul dintre Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvern privind restanțele salariale ale magistraților s-a încheiat definitiv la 15 octombrie 2026, cu obligarea Guvernului și a Ministerului Finanțelor să asigure fondurile, prima ilustrare la scară mare a unei acțiuni de obligare a statului la alocarea banilor necesari executării.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Pușcașu și alții împotriva României (decizie adoptată la 13 octombrie 2026, făcută publică la 22 octombrie 2026), a respins plângerile privind executarea incompletă, dar a amintit limita: întârzierile sunt acceptabile doar într-o situație excepțională și cu eforturi reale de plată din partea statului.

Toate aceste repere privesc aceeași întrebare practică: ce poate face concret un profesor, un funcționar dintr-o primărie, un medic dintr-un spital public sau un angajat contractual al unei instituții ca să-și transforme hotărârea în bani, și în cât timp. Răspunsul începe, însă, înainte de hotărâre, cu termenul și cu instanța.

2. Cine este „bugetarul” în sens procesual: trei regimuri diferite

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice are un câmp de aplicare unitar sub aspectul cuantumului drepturilor. Sub aspect procesual, însă, „bugetarul” nu este o categorie unică. Termenul, instanța și chiar momentul în care hotărârea devine executorie depind de natura raportului juridic dintre angajat și instituție.

Tabelul 1. Regimul procesual după natura raportului juridic

Categoria	Natura raportului	Instanța competentă în primă instanță	Temei
Personal contractual (spitale, școli, primării, agenții)	Contract individual de muncă, conflict individual de muncă	Tribunalul, complet specializat în litigii de muncă	art. 266 și art. 269 Codul muncii
Funcționari publici	Raport de serviciu, act de autoritate	Tribunalul, secția de contencios administrativ și fiscal	art. 536 Codul administrativ (OUG nr. 57/2019)
Personal militar (RIL nr. 19/2021 privește Jandarmeria Română)	Statut special, exclus din Titlul II al Părții a VI-a din Codul administrativ	Tribunalul, complet de litigii de muncă	ÎCCJ, Decizia RIL nr. 19/2021
Alte statute speciale (polițiști, magistrați, personal diplomatic etc.)	Statut propriu, completat cu Codul administrativ sau cu legislația muncii	Se stabilește pornind de la statutul special și de la regula de completare	Legea statutară + art. 536 Cod administrativ / Codul muncii

Decizia ÎCCJ nr. 19 din 27 septembrie 2021 (recurs în interesul legii, M. Of. nr. 1080 din 11 noiembrie 2021) merită reținută ca exemplu de raționament. Înalta Curte a stabilit că acțiunile prin care personalul militar din Jandarmeria Română cere obligarea instituțiilor la plata drepturilor salariale se judecă în primă instanță de secțiile sau completurile specializate în conflicte de muncă ale tribunalelor, nu de contenciosul administrativ. Argumentul: art. 382 lit. h) din Codul administrativ exclude personalul militar din regimul funcției publice, deci art. 536, care atribuie contenciosului administrativ cauzele privind raportul de serviciu al funcționarului public, nu i se aplică; Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare rezervă contenciosului doar contestarea sancțiunilor disciplinare, iar restul litigiilor revin dreptului comun al muncii.

Concluzia practică este simplă, dar frecvent ignorată: încadrarea juridică a reclamantului se verifică înainte de redactarea cererii, pe baza actului de numire sau a contractului, nu pe baza denumirii postului. Competența materială este de ordine publică, iar o cerere depusă la secția greșită pierde, în cel mai bun caz, câteva luni prin declinare.

3. Termenul: trei „ceasuri” care curg în paralel

Cea mai frecventă cauză de pierdere a unui litigiu salarial în sectorul public nu este lipsa dreptului, ci confuzia dintre termene. În practică funcționează simultan cel puțin trei termene, fiecare cu altă sancțiune.

3.1. Prescripția de 3 ani: regula pentru drepturile neacordate

Pentru personalul contractual, art. 171 alin. (1) din Codul muncii prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligației de plată a salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Art. 268 alin. (1) lit. c) reia aceeași regulă din perspectiva conflictului de muncă. Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea ambelor texte prin Decizia nr. 798 din 17 noiembrie 2015 (M. Of. nr. 44 din 20 ianuarie 2016).

Consecința esențială este că fiecare drept lunar are propria prescripție. Salariul sau sporul neacordat pentru luna martie 2023 se prescrie în martie 2026, cel pentru aprilie 2023 în aprilie 2026 și așa mai departe (soluție care corespunde și regulii generale a art. 2526 din Codul civil pentru prestațiile succesive). Fiecare lună de amânare a introducerii acțiunii înseamnă, așadar, o lună de drepturi pierdută definitiv la capătul celălalt al perioadei. Prescripția se întrerupe prin introducerea cererii de chemare în judecată și prin recunoașterea dreptului de către debitor (art. 2537 Cod civil); o simplă petiție către angajator, rămasă fără răspuns, nu întrerupe prescripția.

Pentru funcționarii publici, Codul administrativ nu instituie un termen special pentru acțiunea în plata drepturilor salariale. Practica instanțelor de contencios administrativ aplică, în general, termenul general de prescripție de 3 ani atunci când pretenția decurge direct din lege și nu presupune desființarea unui act administrativ. Situația se schimbă radical când drepturile pretinse depind de un act de stabilire emis și comunicat, și aici intervine al doilea ceas.

3.2. Traseul scurt al art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017

Art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează contestarea actelor prin care se stabilesc salariile de bază, soldele, indemnizațiile de încadrare, sporurile și celelalte drepturi salariale. Structura lui, verificată pe textul în vigoare, este următoarea:

Tabelul 2. Termenele art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017

Alineat	Etapa	Termen
(1)	Soluționarea contestațiilor privind stabilirea drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite	–
(2)	Depunerea contestației la sediul ordonatorului de credite	20 de zile calendaristice de la comunicarea actului administrativ de stabilire
(3)	Soluționarea contestației	30 de zile calendaristice
(4)	Sesizarea instanței de contencios administrativ sau, după caz, a instanței judecătorești competente	30 de zile calendaristice de la comunicarea soluției; judecata are loc de urgență și cu precădere

Capcana este bine documentată. Într-o speță judecată sub legea de salarizare anterioară, cu un mecanism identic, Curtea de Apel București (Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5247 din 25 noiembrie 2013) a respins recursul unei funcționare împotriva sentinței care îi respinsese ca tardivă acțiunea de recalculare a salariului și de plată a diferențelor. Reclamanta invocase termenul de 3 ani din Codul muncii; instanța a reținut că, în fapt, ea contesta ordinele de stabilire a salariului, deci termenul aplicabil era cel de 30 de zile de la comunicarea soluției la contestație (art. 34 din Legea nr. 330/2009, respectiv art. 30 din Legea nr. 284/2010).

Pe de altă parte, traseul scurt nu se aplică oricărei pretenții salariale. Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017 (recurs în interesul legii, M. Of. nr. 988 din 13 decembrie 2017), Înalta Curte a stabilit că legile de salarizare anterioare (art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și art. 11 din OUG nr. 83/2014) nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor de dreptul muncii pentru acțiunile prin care se cere obligarea angajatorului la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale nerecunoscute prin acte ale ordonatorului de credite. Dezlegarea privește drepturile nerecunoscute prin acte ale ordonatorului de credite. A contrario, se distinge între (i) situația în care angajatorul a emis și a comunicat un act de stabilire a salariului de bază sau o decizie de încadrare, când calea specială de contestare rămâne relevantă, și (ii) pretențiile privind sporuri, compensații ori diferențe necuprinse într-un asemenea act, pentru care angajatul se poate adresa direct instanței.

Art. 37 din Legea nr. 153/2017 păstrează aceeași arhitectură ca textele analizate în RIL nr. 9/2017, astfel încât raționamentul se transpune firesc. Rezultă o regulă de lucru:

Regula de triaj înainte de orice acțiune

Există un act de stabilire comunicat (decizie, ordin, dispoziție de încadrare/reîncadrare) care fixează exact elementul contestat? → contestație în 20 de zile calendaristice; acțiune în 30 de zile de la soluție. Termenul de 3 ani nu salvează o acțiune care, în fond, atacă acel act.
Dreptul decurge direct din lege și nu a fost niciodată „stabilit” (spor neacordat, diferență din aplicarea greșită a unei valori de referință, drepturi retroactive)? → acțiune directă, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat lunar.
Situație mixtă sau neclară → se formulează contestația în termen scurt, ca măsură de conservare, și, în paralel, cererea de chemare în judecată în termenul de prescripție.

Costul unei contestații este neglijabil; costul unei tardivități este întregul proces.

Pentru funcționarii publici există un strat suplimentar: dacă acțiunea vizează un act administrativ ori refuzul de a soluționa o cerere, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 impune, ca regulă, procedura prealabilă (art. 7) și termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii (art. 11 alin. (1)), cu posibilitatea, pentru motive temeinice, a unui termen de cel mult un an (art. 11 alin. (2)). În practică, recomandarea noastră este ca orice acțiune a unui funcționar public să fie precedată de o cerere scrisă și înregistrată la angajator, care să creeze fie un act contestabil, fie un refuz nejustificat, și să fixeze cu certitudine data de la care curg termenele.

3.3. Termenul pentru dobânzi: capcana plăților eșalonate

Al treilea ceas privește daunele-interese moratorii. Mulți creditori pornesc de la ideea că, atâta vreme cât statul plătește tranșele, „dosarul este viu” și orice pretenție accesorie poate fi formulată la final. Înalta Curte a infirmat această premisă. Prin Decizia nr. 7/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (M. Of. nr. 461 din 26 iunie 2015), pronunțată la sesizarea Curții de Apel Pitești, s-a stabilit că plățile voluntare eșalonate efectuate în temeiul OUG nr. 71/2009, pe baza titlului executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

Cu alte cuvinte, plata tranșei nu valorează recunoaștere a datoriei de dobânzi. Cine a obținut o hotărâre care nu acordă și dobânzi, iar plata se întinde pe cinci ani, trebuie să ceară dobânzile printr-o acțiune separată în termenul de 3 ani, altfel pierde o parte a lor, lună de lună. Pentru hotărârile mai noi, legiuitorul a inclus expres în eșalonare și hotărârile care acordă daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată (art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 141/2025, ca și art. VIII alin. (3) din OUG nr. 156/2024) și a prevăzut, pentru sumele eșalonate, o dobândă legală remuneratorie calculată de la data la care hotărârea a rămas executorie (art. VIII alin. (5) din OUG nr. 156/2024 pentru titlurile din 2025; art. XXIII alin. (5) din Legea nr. 141/2025 pentru cele din 2026). Formularea capătului de cerere privind dobânzile trebuie, de aceea, adaptată anului în care hotărârea va deveni executorie.

3.4. Prescripția dreptului de a obține executarea silită

După obținerea titlului, curge termenul de 3 ani al art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pe durata eșalonării însă, executarea silită este suspendată prin lege, iar art. 708 alin. (1) pct. 2 din același cod prevede suspendarea cursului prescripției „pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege”. Creditorul nu riscă, așadar, să piardă titlul în timp ce așteaptă tranșele; riscul real este cel de la punctul anterior, privind dobânzile.

4. Instanța: competență, părți, taxe și caracterul executoriu

4.1. Personalul contractual: jurisdicția muncii

Conflictele individuale de muncă se judecă în primă instanță de tribunal (art. 269 alin. (1) din Codul muncii), iar cererea se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul (art. 269 alin. (2)). Alegerea instanței aparține reclamantului, avantaj real pentru angajații care lucrează într-un județ și locuiesc în altul.

Regimul procedural este favorabil salariatului pe patru planuri:

Scutire de taxă: cauzele din jurisdicția muncii sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar (art. 270 din Codul muncii).
Urgență: cererile se judecă în regim de urgență, cu termene de cel mult 15 zile, iar apelul se declară în 10 zile de la comunicarea hotărârii (art. 271 alin. (2) și (2¹) din Codul muncii).
Sarcina probei revine angajatorului, care trebuie să-și depună dovezile până la prima zi de înfățișare (art. 272 din Codul muncii). Statele de plată, fluturașii, actele de încadrare și pontajele se află la instituție; neprezentarea lor se interpretează împotriva acesteia.
Caracter executoriu: hotărârile primei instanțe privind plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă sunt executorii de drept (art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă; art. 274 din Codul muncii).

4.2. Funcționarii publici: contenciosul administrativ

Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului (art. 536 din Codul administrativ), cu excepția situațiilor în care legea stabilește expres altă competență. Sub aspectul taxei judiciare de timbru, acțiunile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt asimilate conflictelor de muncă (art. 29 alin. (4) din OUG nr. 80/2013), deci beneficiază de același regim de scutire.

Diferența care contează în etapa de executare: în contencios administrativ hotărârea primei instanțe nu este executorie de drept; titlul se naște, ca regulă, la rămânerea definitivă, după recurs. Pentru obligațiile de a face ale autorității (emiterea unui act de recalculare, includerea în statele de plată) se aplică art. 24 din Legea nr. 554/2004: executarea de bunăvoie în termenul stabilit prin hotărâre sau, în lipsă, în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă (alin. (1)), iar la cererea creditorului, instanța de executare aplică autorității sau instituției publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, și acordă reclamantului penalități în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă, pentru cel mult 3 luni (alin. (3), în forma Legii nr. 84/2023).

4.3. Pe cine chemăm în judecată

Pârâtul firesc este angajatorul, instituția cu personalitate juridică ce a încheiat contractul sau a emis actul de numire și care întocmește statele de plată. Introducerea „din precauție” a ordonatorului principal de credite este, de regulă, o greșeală. Prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 (RIL, M. Of. nr. 763 din 29 septembrie 2016), Înalta Curte a stabilit că Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile cu personalitate juridică din subordinea sa având ca obiect drepturi de natură salarială. Raționamentul, angajatorul este debitorul obligației salariale, iar relația bugetară cu ordonatorul principal nu îl transformă pe acesta în parte a raportului de muncă, se aplică, prin identitate de rațiune, și altor ordonatori principali.

Situația este diferită atunci când obiectul acțiunii nu mai este dreptul salarial în sine, ci obligația bugetară de a asigura fondurile necesare executării unei hotărâri deja definitive. Revenim asupra acestei căi la secțiunea 6.

4.4. De ce contează instanța pentru eșalonare

Toate actele normative de eșalonare din ultimii ani raportează schema de plată la data la care hotărârea judecătorească devine executorie: anul 1, cu 5%, începe la acea dată. Un litigiu de muncă produce un titlu executoriu de la pronunțarea în primă instanță; un litigiu de contencios administrativ îl produce, de regulă, abia după recurs. Două dosare pornite în aceeași zi, cu aceeași pretenție, pot ajunge astfel sub regimuri anuale diferite de eșalonare. Nu este un argument pentru a alege artificial instanța (competența nu este la dispoziția părților), dar este un element de calcul care trebuie explicat clientului de la început, inclusiv sub aspectul dobânzilor.

5. Executarea hotărârii împotriva statului: arhitectura pe trei niveluri

Odată obținut titlul, creditorul nu se confruntă cu un debitor obișnuit. Executarea împotriva unei instituții publice este guvernată de trei straturi normative suprapuse: regulile generale ale Codului de procedură civilă, regimul special al OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice și, deasupra tuturor, actele anuale de eșalonare a drepturilor salariale.

5.1. OG nr. 22/2002: din ce bani și după cât timp

Potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele lor sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată și nu se pot achita din sumele destinate acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare. Art. 2 adaugă că, dacă executarea nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. După expirarea acestui termen, creditorul poate cere executarea silită potrivit Codului de procedură civilă (art. 3). Instituția care, din motive temeinice, nu poate plăti poate cere instanței un termen de grație (art. 6).

Curtea Constituțională a validat mecanismul, inclusiv prin Decizia nr. 759 din 5 noiembrie 2015 (M. Of. nr. 107 din 11 februarie 2016), care reia jurisprudența sa anterioară: limitarea executării la sumele cu destinație specială protejează patrimoniul instituțiilor publice, iar termenul de 6 luni nu încalcă dreptul la executare într-un termen rezonabil. Curtea a preluat, totodată (prin Decizia nr. 127/2008, reamintită în 2015), principiul formulat de Curtea Europeană în cauza Burdov împotriva Rusiei: lipsa fondurilor nu justifică, în principiu, neexecutarea, iar o întârziere excepțională este tolerabilă doar dacă nu se eternizează.

Două precizări au valoare practică imediată. Prima: termenul de 6 luni nu operează automat. Instanțele de executare au reținut că el presupune dovada lipsei fondurilor și a demersurilor efective ale instituției, iar curgerea lui se raportează la momentul în care debitorul primește somația emisă de executor la cererea creditorului. A doua: termenul de grație din OG nr. 22/2002 are caracter general; pentru drepturile salariale el este, în fapt, absorbit de regimul mult mai lung al eșalonării, care suspendă executarea de drept.

5.2. Eșalonarea legală: un mecanism „temporar” care durează din 2009

Modelul a fost inaugurat de OUG nr. 71/2009 (M. Of. nr. 416 din 18 iunie 2009), care a eșalonat plata hotărârilor privind drepturi salariale ale personalului bugetar devenite executorii până la 31 decembrie 2009 (34% în 2010, 33% în 2011 și 33% în 2012). Termenele au fost apoi prelungite: în forma dată de Legea nr. 230/2011, titlurile devenite executorii până la 31 decembrie 2011 se plăteau în 2012-2016 (5%, 10%, 25%, 25%, 35%), cu suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită. Schema a fost reluată, cu o structură aproape identică, prin acte succesive. Tabelul următor reține reperele verificate relevante pentru litigiile aflate astăzi pe rol sau în executare.

Tabelul 3. Repere ale regimului de eșalonare

Act normativ	Titluri vizate	Schemă de plată	Control constituțional relevant
OUG nr. 71/2009	Devenite executorii până la 31.12.2009 (după Legea nr. 230/2011: până la 31.12.2011)	34% / 33% / 33% (2010-2012); după Legea nr. 230/2011: 5% / 10% / 25% / 25% / 35% (2012-2016)	CCR, Decizia nr. 897/2012 (M. Of. nr. 35/16.01.2013): constituțional
OUG nr. 92/2012, art. XI	Devenite executorii în 2013	5% / 10% / 25% / 25% / 35% în cinci ani	CCR, Decizia nr. 378/2016 (M. Of. nr. 595/04.08.2016): constituțional
OUG nr. 114/2018, art. 39	Devenite executorii între 01.01.2019 și 31.12.2021	5% / 10% / 25% / 25% / 35%; dobânzile moratorii eșalonate la fel; actualizare cu IPC și dobândă legală remuneratorie	–
OUG nr. 130/2021, art. VI	Devenite executorii în 2022	5% / 10% / 25% / 25% / 35%; actualizare cu IPC și dobândă legală remuneratorie	–
OUG nr. 156/2024, art. VIII	Devenite executorii în 2025	5% / 10% / 25% / 25% / 35%; dobândă legală remuneratorie de la data rămânerii executorii	–
Legea nr. 141/2025, art. XXIII	Devenite executorii între 01.01.2026 și 31.12.2026	5% / 10% / 25% / 25% / 35%; inclusiv hotărârile privind dobânzile moratorii; dobândă legală remuneratorie de la data rămânerii executorii	–
OUG nr. 52/2025, art. XVIII	Tranșe scadente până la 31.12.2025 și neplătite	Plata mutată în anul 2026	–

Pentru titlurile devenite executorii în 2026, procedura concretă de plată se stabilește prin ordine ale ordonatorilor principali de credite. Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.226 din 18 februarie 2026 (M. Of. nr. 144 din 25 februarie 2026), emis în temeiul art. XXIII din Legea nr. 141/2025 și al art. XVIII din OUG nr. 52/2025, este ilustrativ: reia eșalonarea pe cinci ani (art. 2 alin. (1)), prevede actualizarea sumelor cu indicele prețurilor de consum, potrivit hotărârilor judecătorești (art. 2 alin. (2)), calculul dobânzii legale potrivit dispozitivului hotărârii (art. 2 alin. (3)) și, esențial, că „în cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept” (art. 2 alin. (4)). Dispoziția este identică, ca structură, cu art. VIII alin. (4) din OUG nr. 156/2024.

5.3. Ce intră și ce nu intră în eșalonare

Eșalonarea este o derogare de la dreptul comun al executării și se interpretează restrictiv. Textele vizează sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești „având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială”, plus (expres, în actele recente) drepturile de diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia pentru militarii aflați în misiuni în afara țării și hotărârile privind daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată. Din această delimitare decurg trei consecințe utile în executare:

Despăgubirile pentru concedierea nelegală pot fi tratate separat. Art. 80 din Codul muncii le califică drept despăgubire „egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate”, ceea ce susține argumentul că ele sunt daune-interese, nu drepturi de natură salarială în sensul derogării, deci nu cad sub suspendarea de drept a executării. Argumentul trebuie susținut în fiecare dosar, întrucât calificarea nu este tranșată de un text expres. Despăgubirea din art. 80 este explicată în articolul despre concedierea anulată în instanță.
Cheltuielile de judecată acordate în litigiul salarial nu au natură salarială. Argumentul de text (derogarea privește drepturile salariale și accesoriile enumerate expres) susține executarea lor separată, în condițiile OG nr. 22/2002. Poziția trebuie argumentată în fiecare dosar, întrucât practica nu este unitară.
Sumele eșalonate se actualizează cu indicele prețurilor de consum în măsura în care hotărârea sau actul de eșalonare o prevede. Verificarea calculului fiecărei tranșe, pe bază de adresă către angajator și, la nevoie, de expertiză contabilă, este o etapă distinctă a mandatului, nu un detaliu.

5.4. Tranșa scadentă și neplătită: unde se oprește suspendarea

Textele suspendă executarea silită „în cursul termenului” de eșalonare. Ele nu spun ce se întâmplă cu o tranșă ajunsă la scadență și neachitată. Argumentul că suspendarea legală acoperă doar ritmul de plată stabilit de lege, nu și neplata tranșei scadente, este serios: în caz contrar, un mecanism conceput ca temporar ar deveni o imunitate de executare. În practică, însă, legiuitorul a intervenit punctual (OUG nr. 52/2025 a mutat expres în 2026 plata tranșelor scadente până la 31 decembrie 2025), iar instituția debitoare va invoca, în subsidiar, termenul de 6 luni al OG nr. 22/2002. Executarea silită a tranșei restante rămâne o opțiune, dar rareori cea mai rapidă. Calea care a produs rezultate în 2026 este alta.

6. Când statul nu plătește nici tranșa: acțiunea de obligare la asigurarea fondurilor

Cel mai important precedent practic al anului 2026 nu vine din litigiile individuale, ci din disputa privind restanțele salariale ale magistraților. Potrivit comunicatelor și relatărilor publice, Înalta Curte de Casație și Justiție a adresat Guvernului și Ministerului Finanțelor, la 27 martie 2026, o plângere prealabilă, iar la 30 martie 2026 a introdus la Curtea de Apel București acțiunea prin care a cerut punerea la dispoziție a fondurilor necesare plății drepturilor stabilite prin titluri executorii, scadente în 2026, și emiterea actelor administrative și bugetare necesare, inclusiv prin rectificare bugetară. Argumentul central a fost că OUG nr. 52/2025 (art. XVIII) obliga statul să plătească în 2026 tranșele amânate, adică actele de eșalonare citite ca obligații de plată asumate de stat la termene precise, nu ca simple amânări.

Potrivit relatărilor publice, Curtea de Apel București a admis acțiunea la 5 mai 2026, obligând Guvernul și Ministerul Finanțelor să asigure integral fondurile pentru restanțele scadente în 2026, în 10 zile de la rămânerea definitivă, sub sancțiunea unor penalități de 1% pe zi de întârziere și a amenzii zilnice de 20% din salariul minim brut pe economie. Potrivit acelorași surse, la 15 octombrie 2026, Înalta Curte a respins recursul Guvernului și al Ministerului Finanțelor, iar hotărârea a rămas definitivă. În paralel, la 7 octombrie 2026, Curtea Constituțională a respins sesizarea premierului interimar, constatând că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte.

Pentru creditorul obișnuit, lecția este de construcție procesuală. Acțiunea de obligare la asigurarea fondurilor are un obiect distinct de litigiul salarial: nu se mai discută existența dreptului (stabilită definitiv), ci refuzul autorității de a îndeplini obligația bugetară care condiționează executarea. Într-o asemenea acțiune, ordonatorul de credite cu atribuții de alocare poate avea calitate procesuală pasivă tocmai pentru că obiectul nu mai este un drept de natură salarială; RIL nr. 13/2016 nu se opune, el vizând litigiile „având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială”. Sancțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 (amenda aplicată autorității și penalitățile acordate creditorului) transformă inerția instituțională într-un cost concret.

Calea nu este rezervată instituțiilor mari. Un sindicat care reprezintă sute de membri cu titluri similare, o asociație profesională sau chiar un grup de creditori ai aceluiași angajator pot construi o acțiune de același tip, cu condiția parcurgerii procedurii prealabile și a documentării precise a tranșelor scadente și neplătite.

6.1. Ce a spus Curtea Europeană în octombrie 2026

Decizia Pușcașu și alții împotriva României, adoptată la 13 octombrie 2026, în unanimitate, și făcută publică la 22 octombrie 2026, a declarat inadmisibile, ca vădit nefondate, cererile a cinci judecători și foști judecători care se plângeau de executarea incompletă a hotărârilor privind restanțe salariale. Curtea a reținut amploarea obligațiilor statului, dificultatea de a le estima, constrângerile bugetare excepționale și faptul că reclamanții nu fuseseră lipsiți de mijloacele de subzistență. Curtea a reafirmat însă că lipsa fondurilor nu justifică, în principiu, neexecutarea unei hotărâri judecătorești, iar acceptarea întârzierilor presupune o situație excepțională și eforturi reale de plată din partea statului.

Decizia trebuie citită cu atenție la circumstanțe. Ea nu legitimează orice amânare: argumentele privind nivelul ridicat al veniturilor reclamanților și riscul conflictului de interese al judecătorilor care decid asupra propriei salarizări sunt specifice speței. Pentru un asistent medical sau un profesor la început de carieră, analiza proporționalității poate arăta altfel, mai ales dacă eșalonarea se suprapune cu amânări succesive ale tranșelor deja scadente.

7. Jurisprudența CCR: ce s-a validat și ce s-a deschis

Jurisprudența constituțională recentă transmite un mesaj coerent: eșalonarea ca tehnică este constituțională; câștigul procesual se obține pe aplicarea corectă a textelor, nu pe atacarea lor.

Tabelul 4. Jurisprudența constituțională relevantă (selecție)

Decizia	Obiect	Soluție	Ce reținem
Nr. 378/07.06.2016 (M. Of. nr. 595/04.08.2016)	Art. XI din OUG nr. 92/2012, eșalonarea hotărârilor devenite executorii în 2013	Excepție respinsă, unanimitate	Eșalonarea are un scop legitim și este proporțională; nu este un refuz de executare
Nr. 836/09.07.2026 (M. Of. nr. 830/30.09.2026)	Art. 11 alin. (4) rap. la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, plafonarea veniturilor salariale în administrația publică locală	Excepție admisă, cu majoritate	Sintagma „nivelul veniturilor salariale” este neconstituțională în măsura în care include sporul pentru persoanele cu handicap
Nr. 876/16.07.2026 (M. Of. nr. 817/25.09.2026)	OUG nr. 62/2024, sesizarea obligatorie a ÎCCJ pentru hotărâri prealabile în procesele de salarizare din fonduri publice	Excepție admisă, cu majoritate; ordonanța este neconstituțională în ansamblul său	Instanțele învestite judecă din nou pe deplin litigiile salariale, fără sesizarea obligatorie a ÎCCJ
Decizia din 07.10.2026	Conflict juridic de natură constituțională Guvern-ÎCCJ (restanțele magistraților)	Sesizare respinsă	Nu există conflict juridic de natură constituțională; disputa a rămas în fața instanțelor

Decizia nr. 836 din 9 iulie 2026 este cea care deschide litigii noi. Art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 plafonează veniturile salariale ale personalului din administrația publică locală la nivelul indemnizației lunare a viceprimarului (respectiv a vicepreședintelui consiliului județean sau a viceprimarului municipiului București). Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, că includerea în acest plafon a sporului acordat, potrivit art. 22, persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat încalcă egalitatea în drepturi (art. 16 alin. (1) din Constituție). Practic, funcționarii și personalul contractual din administrația locală aflați în această situație au dreptul la spor indiferent dacă veniturile lor ating plafonul.

Efectele în timp trebuie calculate cu rigoare. Decizia produce efecte de la publicarea în Monitorul Oficial, la 30 septembrie 2026 (art. 147 alin. (4) din Constituție). În litigiile aflate pe rol, ea se aplică direct. Pentru hotărârile definitive, revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă este deschisă numai în cauza în care s-a invocat excepția, în termen de 3 luni de la publicarea deciziei (art. 511 alin. (3)). Pentru perioada anterioară publicării, pretenția unui angajat care nu a avut proces rămâne discutabilă și depinde de analiza fiecărui caz; pentru perioada ulterioară, refuzul de a acorda sporul integral este nelegal, iar acțiunea se introduce în termenul de 3 ani descris la secțiunea 3.

Pe planul procedurii, prin Decizia nr. 876 din 16 iulie 2026 (M. Of. nr. 817 din 25 septembrie 2026), Curtea a constatat că OUG nr. 62/2024, care obliga instanțele să sesizeze Înalta Curte pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în procesele privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, este neconstituțională în ansamblul său, pentru încălcarea art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție. Instanțele învestite își recapătă plenitudinea de competență, iar cauzele aflate, în aplicarea ordonanței, pe rolul Înaltei Curți se trimit înapoi instanțelor, pentru reluarea judecății.

8. Cum se apără instituția și ce îi răspundem

Analiza unui litigiu salarial împotriva statului trebuie făcută din perspectiva avocatului advers. Apărările instituțiilor sunt, în mare parte, previzibile; diferența o face separarea lor corectă între excepții procesuale și apărări de fond, cu răspunsul pregătit înainte de primul termen.

Tabelul 5. Apărări tipice și replici

Apărarea instituției	Natura	Replica
Necompetența materială a secției sesizate	Excepție procesuală (ordine publică)	Se verifică statutul reclamantului înainte de depunere: art. 536 Cod administrativ pentru funcționari publici; jurisdicția muncii pentru personalul contractual și militar (RIL nr. 19/2021).
Tardivitate, nerespectarea art. 37 din Legea nr. 153/2017	Excepție procesuală	Pretenția nu atacă un act de stabilire comunicat, ci un drept neacordat, decurgând direct din lege (RIL nr. 9/2017). Dacă actul există, se dovedește lipsa comunicării sau data reală a comunicării.
Prescripția dreptului material	Excepție de fond	Prescripția curge separat pentru fiecare lună; se limitează pretenția la ultimii 3 ani anteriori acțiunii și se invocă orice act de recunoaștere (art. 2537 Cod civil).
Lipsa calității procesuale pasive a ordonatorului principal	Excepție procesuală	Corectă în litigiul salarial (RIL nr. 13/2016, pronunțată pentru MAI); nu se aplică acțiunii de obligare la asigurarea fondurilor, care are alt obiect.
Lipsa fondurilor / termenul de 6 luni din OG nr. 22/2002	Apărare în executare	Termenul nu operează automat; instituția trebuie să dovedească lipsa fondurilor și demersurile efective. Lipsa fondurilor nu justifică, în principiu, neexecutarea (Burdov, preluat de CCR).
Suspendarea de drept a executării pe durata eșalonării	Apărare în executare	Se verifică dacă suma are natură salarială (pentru despăgubirile pentru concediere și cheltuielile de judecată se poate susține că nu au) și dacă tranșa este deja scadentă și neplătită.
Măsurile de austeritate (înghețarea salariilor) exclud dreptul	Apărare de fond	Înghețarea menține cuantumurile la nivelul lunii de referință, pentru aceeași funcție și în aceleași condiții de muncă; ea nu înlătură drepturile care, la acel nivel, erau deja cuvenite potrivit legii și nu au fost plătite.

9. Strategie: alternativa cea mai bună la acord (BATNA)

Litigiile cu instituții publice se negociază rar, dar se pot negocia: o înțelegere scrisă privind datele de plată nu este interzisă, iar instituția care nu poate plăti are oricum la îndemână cererea de termen de grație din art. 6 din OG nr. 22/2002. Pentru a negocia eficient, creditorul trebuie să-și cunoască alternativa:

BATNA creditorului este schema legală de eșalonare, cu actualizarea sumelor și cu dobânzile pe care le-a cerut la timp. Orice propunere a instituției se compară cu valoarea actualizată a acestui flux pe cinci ani, nu cu valoarea nominală a titlului.
BATNA instituției este plata eșalonată, plus riscul unei acțiuni de obligare la asigurarea fondurilor, cu penalități în favoarea creditorului și amenzi aplicate autorității. După octombrie 2026, acest risc nu mai este teoretic.
Zona de acord apare de regulă la tranșele restante: instituția are interes să evite penalitățile, creditorul are interes să încaseze mai devreme. Un angajament scris de plată la date fixe, asumat de ordonatorul de credite, are și efectul unei recunoașteri a datoriei.

Pentru acțiunile încă neintroduse, strategia este mai simplă: acțiunea se introduce cât mai repede, pentru a opri pierderea lunară a drepturilor prin prescripție, iar cererea include de la început capetele privind actualizarea cu indicele prețurilor de consum și dobânda legală.

10. Lista de verificare înainte de depunere

Statutul reclamantului: contract individual de muncă, raport de serviciu sau statut special? Instanța și secția competente se stabilesc pe acest criteriu.
Există un act de stabilire comunicat pentru elementul contestat? Dacă da, termenele art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 (20 + 30 + 30 de zile calendaristice) au prioritate.
Perioada pretinsă: se calculează prescripția lună cu lună; nu se cer luni deja prescrise.
Pârâtul: angajatorul cu personalitate juridică; ordonatorul principal doar în acțiunea de obligare la asigurarea fondurilor.
Capetele accesorii: actualizarea cu indicele prețurilor de consum și dobânda legală, formulate expres, de la data scadenței fiecărui drept.
Probele: cerere către angajator pentru statele de plată, actele de încadrare și pontaje, cu invocarea art. 272 din Codul muncii (sarcina probei).
Taxa: scutire în jurisdicția muncii (art. 270 Codul muncii) și asimilare pentru funcționarii publici (art. 29 alin. (4) OUG nr. 80/2013).
Executarea: anul în care titlul va deveni executoriu determină regimul eșalonării; se verifică ce sume rămân în afara eșalonării.
Calendarul post-hotărâre: dobânzile nerecunoscute prin titlu se cer separat, în 3 ani, întrucât plățile eșalonate nu întrerup prescripția (ÎCCJ, Decizia nr. 7/2015).

11. Întrebări frecvente

În cât timp pot cere în instanță drepturile salariale neplătite de o instituție publică?

Regula este de 3 ani de la data la care fiecare drept era datorat (art. 171 alin. (1) din Codul muncii), calculat separat pentru fiecare lună. Dacă salariul sau sporul a fost stabilit printr-un act comunicat, contestația se depune în 20 de zile calendaristice, iar acțiunea în 30 de zile de la soluționarea contestației (art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017).

La ce instanță depun acțiunea dacă sunt funcționar public?

La tribunal, secția de contencios administrativ și fiscal (art. 536 din Codul administrativ). Personalul contractual și personalul militar se adresează tribunalului, completul de litigii de muncă.

Plătesc taxă de timbru?

Nu. Litigiile de muncă sunt scutite (art. 270 din Codul muncii), iar acțiunile funcționarilor publici privind raportul de serviciu sunt asimilate conflictelor de muncă sub aspectul taxei de timbru (art. 29 alin. (4) din OUG nr. 80/2013).

Am câștigat procesul în 2026. Când primesc banii?

Potrivit art. XXIII din Legea nr. 141/2025, hotărârile devenite executorii în 2026 se plătesc în cinci ani: 5% în primul an de la data la care hotărârea devine executorie, apoi 10%, 25%, 25% și 35%, cu dobândă legală remuneratorie. Pe această durată, executarea silită este suspendată de drept.

Pot executa silit instituția?

Pentru sumele cu natură salarială supuse eșalonării, nu, cât timp durează termenul de eșalonare. Pentru sume fără natură salarială (de exemplu, cheltuielile de judecată și, potrivit unui argument serios, despăgubirile pentru concedierea nelegală) executarea este posibilă, cu respectarea OG nr. 22/2002. Dacă tranșele scadente nu se plătesc, calea eficientă este acțiunea de obligare a autorității la asigurarea fondurilor, cu sancțiunile din art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Mai merită să ridic excepția de neconstituționalitate a eșalonării?

Rareori. Curtea Constituțională a validat eșalonarea în mod constant, inclusiv prin deciziile nr. 897/2012 și nr. 378/2016. Excepțiile utile vizează texte concrete de salarizare care creează discriminări, cum a fost cazul plafonării sporului pentru persoanele cu handicap (Decizia nr. 836/2026).

Ce se întâmplă cu dobânzile pe perioada eșalonării?

Depinde de titlu și de anul în care a devenit executoriu. Dacă hotărârea nu acordă dobânzi, ele trebuie cerute printr-o acțiune separată, în termen de 3 ani; plata voluntară a tranșelor nu întrerupe prescripția acestui drept (ÎCCJ, Decizia nr. 7/2015).

Concluzie

Litigiul salarial împotriva statului se câștigă de trei ori: o dată la încadrarea corectă a termenului și a instanței, a doua oară la pronunțarea hotărârii și a treia oară, cel mai greu, în executare. Anul 2026 a adus o confirmare și o deschidere. Confirmarea: eșalonarea este constituțională și compatibilă, în principiu, cu Convenția. Deschiderea: actele de eșalonare pot fi invocate împotriva statului ca angajamente de plată la termene fixe, iar neplata tranșelor scadente poate fi sancționată printr-o acțiune de obligare la asigurarea fondurilor. Pentru creditor, diferența dintre o creanță amânată și o creanță încasată stă în disciplina termenelor și în alegerea instrumentului potrivit fiecărei etape.

Surse normative și jurisprudențiale

Legislație: Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 11 alin. (4), art. 22, art. 37); Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (art. 80, 171, 266, 268-274); OUG nr. 57/2019, Codul administrativ (art. 382 lit. h), art. 536); Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (art. 7, 11, 24); Codul de procedură civilă (art. 448, 509, 511, 706, 708, 906); Codul civil (art. 2526, 2537); OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii (art. 1-3, 6); OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (art. 29 alin. (4)); OUG nr. 71/2009; OUG nr. 92/2012 (art. XI); OUG nr. 114/2018 (art. 39); OUG nr. 130/2021 (art. VI); OUG nr. 156/2024 (art. VIII); Legea nr. 141/2025 (art. XVI, XVII, XXIII); OUG nr. 52/2025 (art. XVIII); Legea nr. 230/2011; Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.226/2026.

Înalta Curte de Casație și Justiție: Decizia nr. 7/2015 (DCD civil, M. Of. nr. 461/26.06.2015); Decizia nr. 13/2016 (RIL, M. Of. nr. 763/29.09.2016); Decizia nr. 9/2017 (RIL, M. Of. nr. 988/13.12.2017); Decizia nr. 19/2021 (RIL, M. Of. nr. 1080/11.11.2021); hotărârea din 15.10.2026 de respingere a recursurilor Guvernului și Ministerului Finanțelor împotriva sentinței Curții de Apel București din 05.05.2026 (potrivit relatărilor publice).

Curtea Constituțională: Decizia nr. 897/2012 (M. Of. nr. 35/16.01.2013); Decizia nr. 759/2015 (M. Of. nr. 107/11.02.2016); Decizia nr. 798/2015 (M. Of. nr. 44/20.01.2016); Decizia nr. 378/2016 (M. Of. nr. 595/04.08.2016); Decizia nr. 836/2026 (M. Of. nr. 830/30.09.2026); Decizia nr. 876/2026 (M. Of. nr. 817/25.09.2026); decizia din 07.10.2026 privind conflictul juridic Guvern-ÎCCJ.

Alte instanțe: Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5247/25.11.2013. CEDO: Burdov împotriva Rusiei; Pușcașu și alții împotriva României, decizie din 13.10.2026.

Acest articol are caracter informativ și reflectă legislația și jurisprudența la data de 5 noiembrie 2026. Nu constituie consultanță juridică pentru un caz concret. Regimul eșalonării se modifică frecvent prin acte normative anuale; înainte de orice demers, situația trebuie verificată pe textul în vigoare la data respectivă. SCA Zandomeni, Timișoara, din anul 2000.