Aproape orice contract comercial are o clauză de forță majoră. Foarte puține au una care funcționează. În cele mai multe cazuri, clauza este un paragraf copiat dintr-un model vechi, care repetă definiția din lege, adaugă „cutremure, inundații, războaie” și impune un certificat al camerei de comerț. Când evenimentul se produce cu adevărat, partea care se bazează pe ea descoperă că textul nu spune ce se întâmplă cu plățile, nu spune cât durează suspendarea, nu spune când poate ieși din contract și nu o protejează pentru faptul că a notificat cu o săptămână prea târziu.
Acest articol pornește de la regulile din Codul civil, arată ce reține practica atunci când forța majoră este contestată și propune o arhitectură de clauză, cu un model comentat, construită pentru momentul în care va fi citită de un judecător sau de un arbitru, nu pentru momentul semnării.
Pe scurt. Forța majoră este un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil; cazul fortuit este un eveniment pe care cel chemat să răspundă nu l-a putut prevedea și nici împiedica (art. 1351 alin. (2) și (3) C. civ.). Diferența dintre ele contează mai ales acolo unde legea sau contractul admit doar una dintre ele. Regulile legale sunt supletive: părțile pot lărgi, restrânge sau organiza efectele exonerării (art. 1351 alin. (1) C. civ.), cu limitele de la art. 1355 și, pentru clauzele standard, cu cerința acceptării exprese de la art. 1203. Obligațiile de plată a unei sume de bani rămân, de regulă, în afara protecției: debitorul unei obligații care are ca obiect bunuri de gen nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare (art. 1634 alin. (6) C. civ.). Debitorul trebuie să dovedească imposibilitatea și să notifice creditorul într-un termen rezonabil, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin lipsa notificării (art. 1634 alin. (4) și (5) C. civ.). Avizul camerei de comerț este un mijloc de probă, nu o condiție și nici o hotărâre care leagă instanța. Instanța apreciază singură dacă evenimentul întrunește condițiile. O clauză care rezistă are cel puțin zece componente: definiție, listă de evenimente prezumate, excluderi, test de cauzalitate, regim al subcontractanților, notificare cu termen și conținut, probe, obligație de atenuare, efecte pe durata evenimentului și un prag de încetare cu reguli de restituire.
1. De ce pierd în instanță clauzele de forță majoră
În litigii, eșecul clauzei are aproape întotdeauna una dintre următoarele cauze:
- Clauza nu spune nimic în plus față de lege. Dacă textul se rezumă la „părțile sunt exonerate în caz de forță majoră, astfel cum este definită de lege”, el nu adaugă nimic la art. 1351 C. civ. Partea care invocă evenimentul trebuie să facă dovada tuturor celor patru caractere ale forței majore, inclusiv a caracterului absolut invincibil, adică un standard pe care foarte puține evenimente economice îl ating.
- Lista de evenimente este închisă. Formulele de tipul „sunt considerate cazuri de forță majoră: cutremurul, inundația, războiul” sunt citite de partea adversă ca enumerare limitativă. O epidemie, un embargo sau un atac informatic nu se mai regăsesc în listă.
- Evenimentul nu este cauza neexecutării. Debitorul era deja în întârziere, avea alternative de aprovizionare sau ar fi fost oricum incapabil să execute. Instanța nu verifică doar dacă evenimentul a existat, ci și dacă el a împiedicat executarea.
- Notificarea lipsește, este tardivă sau goală. O scrisoare care spune doar „invocăm forța majoră” nu identifică obligațiile afectate, durata estimată și măsurile luate.
- Clauza nu reglementează efectele. Nu se știe dacă se suspendă și plata prețului, dacă se prelungesc termenele, ce se întâmplă cu garanțiile sau cu penalitățile și după cât timp poate fi desființat contractul.
- Clauza este o clauză standard neacceptată expres. Dacă una dintre părți a impus formularul, iar clauza îi permite să suspende executarea sau îi limitează răspunderea, ea poate rămâne fără efect pentru lipsa acceptării exprese, în scris (art. 1203 C. civ.).
Fiecare dintre aceste probleme se poate evita la redactare. După ce evenimentul s-a produs, însă, nu se mai poate repara nimic.
2. Cadrul legal: ce spune Codul civil
2.1. Textul de bază: art. 1351 C. civ.
Codul civil în vigoare definește expres ambele noțiuni, într-un singur articol plasat printre cauzele exoneratoare de răspundere:
(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. (2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. (4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră. (art. 1351 C. civ.)
Trei idei rezultă direct din text și stau la baza oricărei clauze bine redactate.
Prima: regula este supletivă. Formula de la alin. (1), „dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul”, le permite părților să organizeze singure regimul evenimentelor exoneratoare. Pot extinde exonerarea la evenimente care nu ating pragul legal, o pot restrânge (de exemplu, excluzând cazul fortuit) sau pot transfera riscul unui anumit eveniment asupra uneia dintre ele.
A doua: forța majoră și cazul fortuit nu sunt sinonime. Forța majoră presupune un eveniment extern, iar invincibilitatea trebuie să fie absolută, adică să existe pentru orice persoană aflată în aceeași situație. Cazul fortuit este apreciat în raport cu „cel care ar fi fost chemat să răspundă”, deci într-o măsură mai mare in concreto, și nu cere în mod expres exterioritatea. Doctrina subliniază că o împrejurare invincibilă doar relativ, numai pentru debitorul în cauză, nu constituie forță majoră, ci cel mult caz fortuit.
A treia: alin. (4) exprimă un raționament a fortiori. Cine este exonerat pentru evenimentul mai „slab” (cazul fortuit) este exonerat și pentru cel mai „puternic” (forța majoră). Reciproca nu este adevărată.
2.2. Unde contează efectiv distincția
În materie contractuală, dacă părțile nu au prevăzut altceva, art. 1351 alin. (1) înlătură răspunderea în ambele ipoteze. De aceea, în multe dosare distincția rămâne teoretică. Ea devine decisivă în trei situații:
- Când contractul limitează exonerarea la forța majoră. Într-o speță arbitrală privind avarierea infrastructurii feroviare (Sentința arbitrală nr. 131 din 7 iunie 2007, pronunțată sub Codul civil din 1864), operatorul a invocat un defect de fabricație al osiei unui vagon. Tribunalul arbitral a reținut că viciul ascuns al propriului material rulant era o împrejurare internă, nu un eveniment extern și invincibil, că o clauză a contractului exonera părțile numai pentru forța majoră și că, printr-o altă clauză, operatorul își asumase expres răspunderea pentru materialul său rulant. Operatorul a fost obligat la despăgubiri, putând exercita regresul împotriva producătorului și a reparatorului. Speța arată cât contează felul în care contractul delimitează evenimentele exoneratoare și riscurile asumate.
- În răspunderea delictuală obiectivă. Pentru răspunderea pentru animale, lucruri, ruina edificiului sau căderea ori aruncarea unui lucru dintr-un imobil, art. 1380 C. civ. admite ca exoneratoare doar fapta exclusivă a victimei sau a unui terț ori forța majoră. Cazul fortuit nu exonerează. Distincția are relevanță pentru contractele în care o parte își asumă și riscuri de răspundere față de terți (paza bunurilor, administrarea imobilelor, operarea de echipamente).
- Când legea specială sau o clauză transferă riscul. Art. 1351 alin. (1) C. civ. permite părților să convină contrariul, iar art. 1634 alin. (2) C. civ. menționează expres, pentru debitorul aflat în întârziere, ipoteza în care acesta „a luat asupra sa riscul” producerii evenimentelor fortuite. O clauză prin care furnizorul garantează livrarea „în orice condiții” poate fi interpretată exact în acest sens.
| Criteriu | Forța majoră | Cazul fortuit | Impreviziunea |
|---|---|---|---|
| Temei | art. 1351 alin. (2) C. civ. | art. 1351 alin. (3) C. civ. | art. 1271 C. civ. |
| Natura evenimentului | Extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil | Nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de cel chemat să răspundă | Schimbare excepțională a împrejurărilor, intervenită după încheierea contractului |
| Efect asupra executării | Executarea devine imposibilă (total sau temporar) | Executarea devine imposibilă pentru acel debitor | Executarea rămâne posibilă, dar devine excesiv de oneroasă |
| Consecința juridică | Exonerare de răspundere; liberare (art. 1634) sau desființare (art. 1557) | Exonerare, dacă legea sau contractul nu exclud cazul fortuit | Adaptarea sau încetarea contractului, dispusă de instanță |
| Intervenția instanței | Constată efectele; nu „acordă” forța majoră | Idem | Necesară; condiționată de încercarea prealabilă de negociere |
| Cine dovedește | Debitorul (art. 1634 alin. (4)) | Debitorul | Debitorul care cere adaptarea |
3. Efectele evenimentului asupra contractului
3.1. Imposibilitatea fortuită de executare (art. 1634 C. civ.)
Art. 1634 C. civ. reglementează imposibilitatea fortuită ca mod de stingere a obligațiilor. Potrivit alin. (1), debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a altor evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere. Alin. (2) adaugă că debitorul este liberat chiar dacă era în întârziere, dacă creditorul nu ar fi putut oricum beneficia de executare din cauza acelorași împrejurări, cu excepția cazului în care debitorul și-a asumat riscul lor. Restul textului conține patru reguli de importanță practică directă:
(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligației se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. (4) Dovada imposibilității de executare revine debitorului. (5) Debitorul trebuie să notifice creditorului existența evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligațiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului. (6) Dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare. (art. 1634 alin. (3)-(6) C. civ.)
Din perspectiva redactării, observația esențială este că legea folosește peste tot noțiunea de „termen rezonabil”: pentru durata suspendării și pentru notificare. Termenul rezonabil este un concept pe care îl stabilește judecătorul, ulterior, în funcție de împrejurări. O clauză bună înlocuiește această incertitudine cu cifre: câte zile are debitorul pentru notificare, după câte zile de suspendare poate fi desființat contractul.
Să observăm și sancțiunea legală a notificării tardive: debitorul nu pierde beneficiul exonerării, ci răspunde pentru prejudiciul cauzat prin lipsa notificării. Dacă părțile doresc o sancțiune mai severă (de exemplu, ca exonerarea să opereze doar de la data notificării), aceasta trebuie stipulată expres.
3.2. Desființarea de plin drept sau suspendarea (art. 1557 C. civ.)
În contractele sinalagmatice, efectul asupra contraprestației este reglementat de art. 1557 C. civ.:
(1) Atunci când imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește o obligație contractuală importantă, contractul este desființat de plin drept și fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispozițiile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Dacă imposibilitatea de executare a obligației este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligații ori poate obține desființarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluțiunii sunt aplicabile în mod corespunzător. (art. 1557 C. civ.)
Rezultă două scenarii. Dacă imposibilitatea este totală, definitivă și privește o obligație importantă, contractul cade automat, fără declarație și fără hotărâre. Dacă imposibilitatea este temporară, creditorul are o opțiune: suspendă propriile obligații sau cere desființarea, cu aplicarea regulilor rezoluțiunii. În practică, cele mai multe evenimente sunt temporare, iar disputa se mută asupra întrebării „cât de lungă trebuie să fie suspendarea pentru a justifica ieșirea din contract?”. Codul civil nu dă un număr de zile. Contractul ar trebui să-l dea.
3.3. Riscul contractului (art. 1274 C. civ.)
Pentru contractele translative de proprietate, art. 1274 alin. (1) C. civ. prevede că, în lipsă de stipulație contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată. În cazul pieirii fortuite, acesta pierde dreptul la contraprestație și trebuie să o restituie dacă a primit-o. Alin. (2) inversează riscul în sarcina creditorului pus în întârziere. Așadar, forța majoră nu înseamnă că „nimeni nu pierde nimic”: legea stabilește cine suportă pierderea. O clauză care nu tratează restituirea avansurilor lasă această alocare pe seama regulilor generale, care pot fi contrare intereselor clientului.
4. Obligațiile de plată: zona în care forța majoră aproape nu funcționează
Cea mai frecventă confuzie din practică privește plata unei sume de bani. Banii sunt bunuri de gen prin excelență, iar art. 1634 alin. (6) C. civ. exclude imposibilitatea fortuită pentru obligațiile care au ca obiect bunuri de gen (genera non pereunt). Un eveniment poate face plata mai dificilă: încasările scad, clienții nu plătesc, finanțarea întârzie. Foarte rar o face însă imposibilă în sens juridic.
Perioada pandemiei a confirmat această regulă. Comentariile publicate de practicieni asupra hotărârilor pronunțate în 2020-2021 descriu o linie relativ constantă:
- starea de urgență sau de alertă nu a împiedicat, în sine, plata unor sume de bani și nici executarea silită a acestora;
- un certificat de situație de urgență care atesta doar o scădere a încasărilor nu dovedea imposibilitatea de plată;
- în locațiunea spațiilor comerciale, pandemia nu a fost considerată forță majoră „în abstract”: chiriașul trebuia să dovedească un impact concret și major asupra activității sale;
- acolo unde imposibilitatea privea prestația caracteristică (sala de evenimente care nu mai putea fi pusă la dispoziție), instanțele au reținut desființarea contractului și restituirea avansului, cu excepția cazurilor în care contractul conținea o clauză expresă contrară. O astfel de clauză a fost aplicată, prevalând asupra normelor supletive.
Și într-o procedură arbitrală privind un centru comercial, tribunalul a reținut că nu a existat o imposibilitate totală de executare a obligației locatorului, care să justifice suspendarea obligației de plată a chiriei. Concluzia de redactare este clară. Dacă un client dorește ca plata să fie suspendată atunci când nu poate folosi contraprestația, acest lucru trebuie scris expres în contract. Nu se poate deduce din art. 1351.
Recomandare de redactare. Separați în clauză două ipoteze: (i) imposibilitatea de a efectua plata (de exemplu, blocarea sistemelor de plăți sau sancțiuni care interzic transferul), care poate fi tratată ca eveniment exonerator; și (ii) imposibilitatea de a folosi contraprestația (spațiul închis prin act de autoritate), pentru care prevedeți explicit suspendarea sau reducerea proporțională a prețului. Lipsa resurselor financiare se exclude expres.
5. Forța majoră nu este impreviziune și nici nu trebuie să o înlocuiască
Atunci când executarea este posibilă, dar a devenit mult mai costisitoare (energie, materiale, curs valutar), instituția aplicabilă nu este forța majoră, ci impreviziunea. Art. 1271 alin. (1) C. civ. pornește de la regula că părțile trebuie să își execute obligațiile chiar dacă executarea a devenit mai oneroasă. Excepția este prevăzută la alin. (2): dacă executarea a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului, instanța poate dispune adaptarea contractului, pentru a distribui echitabil pierderile și beneficiile, sau încetarea acestuia.
Condițiile sunt cumulative (art. 1271 alin. (3)): schimbarea a intervenit după încheierea contractului; ea și întinderea ei nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere în mod rezonabil de debitor; debitorul nu și-a asumat riscul și nici nu putea fi considerat în mod rezonabil că și l-ar fi asumat; debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.
Pentru redactare, consecințele sunt următoarele:
- clauza de forță majoră nu trebuie să includă scumpirile sau fluctuațiile valutare. Altfel, partea afectată primește un drept de suspendare unilaterală pentru un risc comercial, iar cealaltă parte va contesta clauza;
- riscurile de preț se tratează printr-o clauză distinctă de impreviziune (hardship) sau printr-o clauză de ajustare a prețului cu indice obiectiv;
- dacă părțile doresc să excludă impreviziunea, pot face acest lucru prin asumarea expresă a riscului (lit. c) a alin. (3) arată că asumarea riscului înlătură aplicarea textului). Clauza trebuie formulată clar, mai ales dacă este standard;
- condiția negocierii prealabile de la lit. d) poate fi organizată contractual: termen, format, escaladare la nivelul conducerii, eventual un expert tehnic.
6. Anatomia unei clauze care rezistă: cele zece componente
Modelul de mai jos preia structura Clauzei de forță majoră a Camerei Internaționale de Comerț (ICC Force Majeure Clause, ediția martie 2020), adaptată la Codul civil român. Clauza ICC combină o definiție generală cu o listă de evenimente prezumate și reglementează separat terții, notificarea, efectele, impedimentul temporar, atenuarea, încetarea și restituirea. Iată ce trebuie să conțină fiecare componentă.
6.1. Definiția: preluare a legii sau definiție proprie?
Prima decizie de strategie este dacă trimiteți la art. 1351 sau construiți un standard contractual propriu. Trimiterea pură la lege avantajează creditorul, pentru că pragul „absolut invincibil” este foarte greu de atins. Definiția de tip ICC avantajează debitorul. Ea cere trei condiții: evenimentul este în afara controlului rezonabil al părții, nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la încheierea contractului, iar efectele sale nu puteau fi evitate sau depășite în mod rezonabil. Comentariul ICC precizează expres că pragul este inferior imposibilității de executare.
Art. 1351 alin. (1) permite ambele variante. Alegerea trebuie făcută conștient, în funcție de poziția clientului: furnizorul, antreprenorul sau prestatorul are interesul unei definiții funcționale; beneficiarul, cumpărătorul sau finanțatorul are interesul trimiterii la lege și al excluderii cazului fortuit. În negociere, standardul „rezonabil” este o concesie pentru care se poate obține în schimb o notificare strictă și un prag scurt de încetare.
6.2. Lista de evenimente prezumate
Lista nu trebuie să fie limitativă, ci să instituie o prezumție. Pentru evenimentele enumerate se prezumă că sunt în afara controlului părții și imprevizibile, iar partea afectată mai trebuie să dovedească doar că efectele nu puteau fi evitate. Este mecanismul de la paragraful 3 al Clauzei ICC, care acoperă: războiul și ostilitățile; războiul civil, tulburările, terorismul și sabotajul; restricțiile valutare și comerciale, embargourile și sancțiunile; actele autorităților, expropriarea și naționalizarea; epidemiile și calamitățile naturale; exploziile, incendiile și întreruperile prelungite ale transportului, telecomunicațiilor, sistemelor informatice sau energiei; tulburările generale de muncă.
Formula de introducere contează: „include, fără a se limita la” sau „se prezumă că”. Evitați formula „sunt considerate cazuri de forță majoră următoarele”, care invită la o interpretare restrictivă. Adăugați evenimentele specifice sectorului: seceta prelungită pentru agricultură și hidroenergie, înghețul sau nivelul apelor pentru transportul fluvial, indisponibilitatea unei platforme publice pentru serviciile digitale.
6.3. Excluderile exprese
O clauză echilibrată spune și ce nu constituie eveniment exonerator. Lista minimă: lipsa fondurilor; creșterea prețurilor și fluctuațiile cursului de schimb; defectarea echipamentelor proprii (cu excepția celor avariate de un eveniment exonerator); grevele care privesc exclusiv personalul părții; neexecutarea subcontractanților (sub rezerva regulii de la pct. 6.5); modificări legislative a căror adoptare era cunoscută sau previzibilă la data semnării.
Riscul invocării unei modificări legislative ca forță majoră este ilustrat de Decizia ÎCCJ, Secția a II-a civilă, nr. 697 din 3 martie 2015, pronunțată sub Codul civil din 1864. Operatorul unui terminal petrolier a invocat ca forță majoră intrarea în vigoare a unei ordonanțe de urgență care modifica regimul circulației produselor accizabile, pentru a justifica întârzierea descărcării unei nave. Înalta Curte a menținut obligarea la plata contrastaliilor și a reținut că schimbarea legislativă nu prezenta caracteristicile cauzei exoneratoare specifice forței majore. Actul normativ nu se aplica unei operațiuni începute înainte de intrarea lui în vigoare, astfel că întârzierea descărcării i-a fost imputată operatorului. Lecția privește atât calificarea evenimentului, cât și cauzalitatea.
6.4. Testul de cauzalitate
Clauza trebuie să precizeze că exonerarea operează numai în măsura în care evenimentul a împiedicat executarea, și numai pentru obligațiile afectate. Formularea recomandată: „în măsura în care și atât timp cât” neexecutarea este cauzată de eveniment. Astfel se evită două abuzuri simetrice: debitorul care suspendă tot contractul pentru că o singură obligație este afectată și creditorul care susține că eveniment exonerator „parțial” nu există.
Instanța va verifica și dacă debitorul ar fi putut executa în lipsa evenimentului. În dreptul englez, verificarea este cunoscută drept testul „but for”. În dreptul român, aceeași concluzie rezultă din cerința ca prejudiciul să fie „cauzat” de forța majoră (art. 1351 alin. (1)). Debitorul aflat deja în întârziere este protejat doar în ipoteza strictă din art. 1634 alin. (2).
6.5. Neexecutarea subcontractanților și a furnizorilor
Clauza ICC (paragraful 2) prevede că partea care nu execută din cauza unui terț angajat să execute contractul poate invoca forța majoră doar dacă condițiile sunt îndeplinite atât pentru ea, cât și pentru terț. Este o regulă echilibrată, care poate fi completată cu o condiție suplimentară: terțul nu putea fi înlocuit în condiții rezonabile de cost și timp. Fără această prevedere, debitorul care a ales un singur furnizor își transferă propriul risc de organizare asupra creditorului.
6.6. Notificarea: termen, conținut, formă, actualizări
Aceasta este componenta care decide cele mai multe litigii. O notificare corectă cuprinde:
- termenul: un număr concret de zile (lucrătoare sau calendaristice, precizat expres) de la data la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască evenimentul. Formula reproduce art. 1634 alin. (5) și împiedică argumentul „am aflat târziu”;
- conținutul minim: natura evenimentului, data producerii, obligațiile afectate, durata estimată, măsurile de atenuare luate sau propuse, probele disponibile;
- forma și adresa: scris, la adresele de corespondență din contract, cu mijloace care permit dovada recepției;
- actualizările: la intervale fixe, pe durata evenimentului. Modelele FIDIC din 2017 cer notificarea „evenimentului excepțional” în 14 zile și notificări repetate la 28 de zile dacă efectele continuă;
- notificarea încetării evenimentului și reluarea executării;
- sancțiunea: alegeți între regimul legal (răspundere pentru prejudiciul cauzat prin întârziere) și regimul ICC (exonerarea operează doar de la data la care notificarea ajunge la cealaltă parte). O decădere totală din dreptul de a invoca evenimentul este posibilă, dar riscantă. Este o clauză neuzuală în sensul art. 1203 dacă este standard și poate fi contestată ca disproporționată.
6.7. Proba și rolul avizului camerei de comerț
Potrivit Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007, republicată, camerele județene avizează existența cazurilor de forță majoră și influența acestora asupra executării obligațiilor comercianților (art. 4 lit. j)), iar Camera Națională (Camera de Comerț și Industrie a României) avizează, la cerere și pe bază de documentație, cazurile de forță majoră și efectele lor asupra executării obligațiilor comerciale internaționale (art. 28 alin. (2) lit. i)). Avizul este util, dar trebuie văzut ca ceea ce este: un înscris care atestă o împrejurare pe baza documentelor prezentate de solicitant. El nu leagă instanța, care apreciază liber întrunirea condițiilor legale sau contractuale.
Decizia ÎCCJ, Secția a II-a civilă, nr. 713 din 4 martie 2015, pronunțată tot sub Codul civil din 1864, arată cum se construiește proba. Într-un litigiu privind distrugerea prin incendiu a unui spațiu închiriat, instanța a reținut cauza (o descărcare electrică atmosferică) pe baza raportului de intervenție al ISU și a datelor meteorologice. A reținut, de asemenea, conduita diligentă a proprietarului, care avea un sistem de paratrăsnet verificat anual. Avizul de forță majoră și definiția contractuală au fost luate în considerare, dar soluția s-a sprijinit pe ansamblul probatoriului.
Regulă practică: clauza nu trebuie să condiționeze invocarea evenimentului de obținerea avizului. O astfel de condiție poate deveni o capcană dacă camera refuză avizarea sau o întârzie. Clauza trebuie să enumere tipurile de probe acceptate și să precizeze că avizul poate fi depus ca mijloc de probă, fără a fi obligatoriu și fără a lega părțile. Certificatele de situație de urgență emise în 2020 de ministerul de resort, pentru accesul la măsuri de sprijin, au avut alt scop și alt regim decât avizul de forță majoră. Practica a refuzat să le echivaleze automat cu dovada imposibilității de executare.
6.8. Obligația de atenuare
Partea afectată trebuie obligată să ia toate măsurile rezonabile pentru a limita efectele evenimentului: surse alternative, redistribuirea resurselor, executare parțială. Obligația are două funcții. Protejează creditorul și, la fel de important, oferă instanței un criteriu obiectiv pentru a verifica dacă efectele „nu puteau fi evitate”. Pentru a evita disputa asupra a ceea ce este „rezonabil”, se poate stabili un plafon al costului suplimentar pe care debitorul trebuie să-l suporte (de exemplu, un procent din valoarea prestației afectate).
6.9. Efectele pe durata evenimentului
Clauza trebuie să răspundă explicit la următoarele întrebări:
- se suspendă doar obligațiile afectate sau tot contractul?
- termenele de execuție se prelungesc automat, cu durata evenimentului și cu un interval de remobilizare?
- sunt excluse penalitățile și daunele-interese pentru perioada respectivă (inclusiv clauza penală)?
- cealaltă parte își poate suspenda obligațiile corelative (de exemplu, plata pentru prestațiile neexecutate)? Art. 1557 alin. (2) o permite, dar clauza poate preciza momentul (Clauza ICC: de la data notificării);
- cine suportă costurile de conservare a lucrărilor, de pază, de depozitare?
- ce se întâmplă cu garanțiile de bună execuție și cu scrisorile de garanție bancară? Fără o prevedere expresă, beneficiarul poate încerca executarea garanției exact în perioada suspendării.
6.10. Pragul de încetare și restituirile
Ultima componentă transformă „termenul rezonabil” al Codului civil în cifre. Clauza ICC permite fiecărei părți să denunțe contractul dacă impedimentul durează mai mult de 120 de zile. Modelele FIDIC permit încetarea dacă executarea substanțial a tuturor lucrărilor este împiedicată 84 de zile consecutiv sau mai multe perioade care însumează peste 140 de zile. Pentru contractele interne, praguri de 60-90 de zile consecutive sau 120 de zile cumulate într-un an sunt frecvente. Alegerea depinde de durata contractului și de costul înlocuirii partenerului.
Încetarea trebuie însoțită de reguli de restituire: plata prestațiilor deja executate și utile, restituirea avansurilor pentru prestațiile neexecutate, eliberarea garanțiilor, soarta bunurilor aflate la cealaltă parte. Clauza ICC (paragraful 9) obligă partea care a obținut un beneficiu din executarea parțială să plătească echivalentul acestuia. În dreptul român, aceeași funcție o îndeplinesc regulile privind restituirea prestațiilor (art. 1635 și urm. C. civ.). Este preferabil ca soluția să fie scrisă în contract, nu dedusă în instanță.
7. Limitele libertății contractuale
Libertatea oferită de art. 1351 alin. (1) are trei limite pe care orice redactor trebuie să le verifice.
Art. 1355 C. civ. Nu se poate exclude sau limita răspunderea pentru prejudiciul material cauzat cu intenție sau din culpă gravă. Răspunderea pentru prejudiciile aduse integrității fizice sau psihice ori sănătății nu poate fi înlăturată sau diminuată decât în condițiile legii. O definiție a evenimentului exonerator atât de largă încât acoperă propria neglijență gravă a debitorului este, în acea parte, lipsită de efect.
Art. 1203 C. civ. Clauzele standard care prevăd, în folosul celui care le propune, limitarea răspunderii sau dreptul de a suspenda executarea obligațiilor, ori, în detrimentul celeilalte părți, decăderea din drepturi produc efecte numai dacă sunt acceptate expres, în scris, de cealaltă parte. O clauză de forță majoră inclusă în condițiile generale ale furnizorului poate intra, prin efectele sale, în această categorie. Soluția practică este o mențiune de acceptare expresă, semnată separat, sau negocierea efectivă și documentată a clauzei. Clauzele negociate prevalează asupra celor standard (art. 1202 alin. (3) C. civ.).
Raporturile cu consumatorii. Într-un contract cu un consumator, o clauză care lărgește excesiv exonerarea profesionistului poate fi analizată ca abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000. Ea se interpretează, oricum, împotriva celui care a propus-o, dacă este o stipulație dintr-un contract de adeziune (art. 1269 alin. (2) C. civ.).
Mai există o regulă de interpretare utilă celui care redactează: dacă, după aplicarea celorlalte reguli, contractul rămâne neclar, el se interpretează în favoarea celui care se obligă (art. 1269 alin. (1) C. civ.). O clauză ambiguă poate favoriza, așadar, chiar partea pe care redactorul nu intenționa să o protejeze.
8. Model de clauză, cu comentarii
Modelul de mai jos este conceput pentru un contract B2B de furnizare sau prestări servicii cu executare succesivă. Pozițiile marcate [__] se completează în funcție de contract. Este redactat dintr-o poziție echilibrată. Comentariile indică direcția de ajustare pentru fiecare parte.
Art. [X].1 Definiție. „Eveniment Exonerator” înseamnă orice eveniment sau împrejurare care: (a) se află în afara controlului rezonabil al părții care îl invocă („Partea Afectată”); (b) nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii Contractului; (c) are efecte pe care Partea Afectată nu le putea evita sau depăși în mod rezonabil; și (d) împiedică, total sau parțial, executarea uneia sau mai multor obligații ale Părții Afectate. Noțiunea include forța majoră și cazul fortuit, în sensul art. 1351 alin. (2) și (3) din Codul civil.
Comentariu: pentru beneficiar/cumpărător, înlocuiți lit. (a)-(c) cu trimiterea la art. 1351 alin. (2) C. civ. și adăugați „Părțile convin că, în sensul art. 1351 alin. (1) C. civ., cazul fortuit nu exonerează de răspundere”.
Art. [X].2 Evenimente prezumate. Se prezumă, până la proba contrară, că următoarele evenimente îndeplinesc condițiile de la art. [X].1 lit. (a) și (b), Partea Afectată având de dovedit doar condițiile de la lit. (c) și (d): (i) război, ostilități, invazie, mobilizare; (ii) acte de terorism, sabotaj, tulburări civile; (iii) epidemii și pandemii, inclusiv măsurile de carantină, izolare sau restricționare a activității dispuse de autorități; (iv) acte ale autorităților publice, interdicții, rechiziții, embargouri, sancțiuni internaționale ori restricții de import sau export, care nu sunt determinate de fapta Părții Afectate; (v) cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii de origine naturală, secetă sau îngheț excepțional; (vi) întreruperi generalizate și prelungite ale rețelelor publice de energie, transport, telecomunicații sau informatice, inclusiv ca urmare a unui atac informatic asupra infrastructurii publice; (vii) greve generale sau sectoriale; (viii) [evenimente specifice sectorului].
Comentariu: enumerarea instituie o prezumție, nu o listă limitativă. Orice alt eveniment poate fi invocat dacă îndeplinește toate cele patru condiții.
Art. [X].3 Excluderi. Nu constituie Eveniment Exonerator: (i) lipsa fondurilor sau a finanțării; (ii) creșterea prețurilor, a costurilor de producție sau fluctuațiile cursului de schimb, care rămân supuse art. [Y] (Impreviziune); (iii) defectarea echipamentelor ori a sistemelor proprii ale Părții Afectate, cu excepția celor avariate de un Eveniment Exonerator; (iv) grevele sau conflictele de muncă limitate la personalul Părții Afectate; (v) modificările legislative publicate în Monitorul Oficial ori adoptate de Parlament la data încheierii Contractului.
Art. [X].4 Terți. Dacă neexecutarea se datorează unui subcontractant sau furnizor al Părții Afectate, aceasta poate invoca Evenimentul Exonerator numai dacă (a) condițiile de la art. [X].1 sunt îndeplinite atât în privința sa, cât și în privința terțului, și (b) terțul nu putea fi înlocuit într-un termen și la un cost rezonabile.
Art. [X].5 Notificare. Partea Afectată notifică în scris cealaltă parte în cel mult [5] zile lucrătoare de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască Evenimentul Exonerator. Notificarea indică: natura evenimentului și data producerii; obligațiile afectate; durata estimată; măsurile de atenuare luate sau propuse; probele disponibile. Partea Afectată transmite actualizări cel puțin o dată la [15] zile și notifică încetarea evenimentului în [5] zile lucrătoare de la producerea acesteia. Dacă notificarea inițială nu este transmisă în termen, efectele prevăzute la art. [X].8 se produc numai de la data primirii notificării de către cealaltă parte.
Comentariu: sancțiunea din ultima frază este mai strictă decât regimul legal de la art. 1634 alin. (5) C. civ. Debitorul care dorește regimul legal o va înlocui cu: „Partea Afectată răspunde pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea notificării”.
Art. [X].6 Probă. Partea Afectată anexează notificării sau comunică ulterior, de îndată ce le obține, probele care atestă evenimentul și efectele sale asupra executării, precum acte ale autorităților, rapoarte ale serviciilor de urgență, date meteorologice oficiale, corespondență cu furnizorii sau rapoarte tehnice. Avizul de existență a cazului de forță majoră emis de o cameră de comerț poate fi depus ca mijloc de probă. Obținerea lui nu este o condiție a invocării Evenimentului Exonerator și nu leagă părțile.
Art. [X].7 Atenuare. Partea Afectată ia toate măsurile rezonabile pentru limitarea efectelor Evenimentului Exonerator și pentru reluarea executării, inclusiv utilizarea unor surse alternative, cu condiția ca acestea să nu presupună un cost suplimentar mai mare de [__]% din valoarea prestației afectate. Părțile cooperează cu bună-credință în acest scop.
Art. [X].8 Efecte. În măsura în care și atât timp cât Evenimentul Exonerator împiedică executarea: (a) obligațiile afectate se suspendă, iar termenele de executare se prelungesc cu durata evenimentului, plus [__] zile pentru remobilizare; (b) Partea Afectată nu datorează penalități, daune-interese sau alte sancțiuni pentru neexecutarea ori executarea cu întârziere a obligațiilor afectate; (c) cealaltă parte poate suspenda, de la data primirii notificării, executarea obligațiilor proprii corelative celor suspendate; (d) obligațiile neafectate, inclusiv obligațiile de plată scadente anterior Evenimentului Exonerator, rămân exigibile; (e) nicio parte nu poate executa garanțiile constituite în temeiul Contractului pentru neexecutări acoperite de Evenimentul Exonerator.
Comentariu: lit. (d) protejează creditorul împotriva utilizării evenimentului ca pretext pentru restanțe vechi. Lit. (e) protejează debitorul împotriva executării garanției de bună execuție în perioada suspendării.
Art. [X].9 Încetare. Dacă Evenimentul Exonerator împiedică executarea unei obligații esențiale mai mult de [90] de zile consecutive sau mai mult de [120] de zile cumulate într-o perioadă de 12 luni, oricare parte poate denunța Contractul prin notificare scrisă cu un preaviz de [15] zile. În acest caz: (a) prestațiile executate și acceptate până la data încetării se plătesc la prețul contractual; (b) sumele plătite în avans pentru prestații neexecutate se restituie în [30] de zile; (c) garanțiile se eliberează în [10] zile; (d) nicio parte nu datorează daune-interese pentru încetare. Dispozițiile art. 1557 alin. (1) din Codul civil rămân aplicabile în cazul imposibilității totale și definitive.
Art. [X].10 Acceptare expresă. Părțile declară că prezentul articol a fost negociat. În măsura în care ar fi calificat drept clauză standard, el este acceptat expres de [Partea], în sensul art. 1203 din Codul civil, prin semnătura de mai jos.
[Partea] ………………………. (semnătura)
Clauza de impreviziune care însoțește modelul (variantă scurtă)
Art. [Y].1 Impreviziune. Dacă, după încheierea Contractului, o schimbare excepțională a împrejurărilor, pe care Partea afectată nu a avut-o și nu putea în mod rezonabil să o aibă în vedere și al cărei risc nu și l-a asumat, face executarea excesiv de oneroasă, Partea afectată poate solicita renegocierea, printr-o notificare motivată, în cel mult [30] de zile de la data la care a cunoscut schimbarea. Se consideră excesiv de oneroasă executarea atunci când [costul prestației a crescut cu peste __% față de data ofertei, potrivit indicelui __].
Art. [Y].2 Negociere și escaladare. Părțile negociază cu bună-credință timp de [30] de zile. În lipsa unui acord, oricare parte poate sesiza instanța sau tribunalul arbitral competent pentru adaptarea ori încetarea Contractului, potrivit art. 1271 din Codul civil. Pe durata negocierii, Contractul se execută în condițiile existente.
Comentariu: pragul procentual și indicele obiectiv transformă „excesiv de oneroasă” într-un criteriu verificabil. Notificarea și negocierea documentate dovedesc condiția de la art. 1271 alin. (3) lit. d).
9. Contracte cu regim special
Contractele internaționale de vânzare de mărfuri. România a aderat la Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (Viena, 1980) prin Legea nr. 24/1991. Convenția nu folosește noțiunea de forță majoră, ci pe cea de impediment în afara controlului debitorului (art. 79). Dacă vânzarea intră sub incidența Convenției, clauza trebuie corelată cu acest regim, iar părțile pot deroga de la el.
Contractele de construcții pe modele FIDIC. Ediția din 2017 a înlocuit clauza „Force Majeure” (clauza 19 în ediția din 1999) cu clauza 18 „Exceptional Events”. Termenul de notificare este de 14 zile, cu notificări repetate la 28 de zile dacă efectele continuă, iar pretențiile de prelungire a termenului și de costuri sunt supuse procedurii de revendicări, cu propriile termene de decădere. În proiectele finanțate public, Condițiile speciale modifică frecvent aceste termene. Ele trebuie citite înaintea Condițiilor generale.
Contractele de achiziție publică. Clauza de forță majoră din contractul-model nu înlocuiește regulile privind modificarea contractului. Prelungirea termenelor sau ajustarea prestațiilor determinate de un eveniment imprevizibil trebuie încadrate în una dintre ipotezele art. 221 din Legea nr. 98/2016 (inclusiv circumstanțele pe care o autoritate contractantă diligentă nu le putea prevedea, de la alin. (1) lit. c)) și documentate prin act adițional. Altfel, autoritatea se expune corecțiilor financiare, iar contractantul riscă refuzul plății.
10. Perspectiva avocatului advers: cum va fi atacată clauza
Înainte de semnare, orice clauză de forță majoră trebuie testată din poziția celui care o va contesta. În litigiu, partea adversă va urmări, de regulă, aceste linii de atac:
| Linia de atac | Ce invocă partea adversă | Ce o neutralizează în clauză |
|---|---|---|
| Evenimentul era previzibil | Pandemia, războiul sau seceta erau deja publice la semnare | Lista de evenimente prezumate; clauza aplicabilă și evenimentelor în desfășurare la data semnării, dacă efectele lor concrete nu erau previzibile |
| Lipsa cauzalității | Debitorul nu ar fi executat oricum (întârziere anterioară, lipsă de capacitate) | Formula „în măsura în care și atât timp cât”; notificare cu obligațiile afectate identificate |
| Efectele puteau fi evitate | Existau furnizori alternativi sau soluții tehnice | Obligație de atenuare cu plafon de cost; jurnal al demersurilor |
| Obligație de gen / bănească | Art. 1634 alin. (6): banii nu pier | Regim distinct pentru imposibilitatea de a folosi contraprestația |
| Notificare tardivă sau incompletă | Pierderea exonerării sau daune pentru întârziere | Termen precis, conținut minim, proceduri interne de alertă |
| Clauză standard neacceptată | Lipsa efectelor clauzei (art. 1203) | Acceptare expresă semnată separat sau negociere documentată |
| Neexecutarea subcontractantului | Riscul de organizare aparține debitorului | Regula dublei condiții și a imposibilității de înlocuire |
Analizată în termeni de BATNA, o clauză bine redactată reduce valoarea alternativei de litigiu a părții adverse. Dacă întrebările „ce se întâmplă cu plata?” și „când pot ieși din contract?” au deja un răspuns scris, puține dintre aceste dispute mai ajung la proces. Ele se rezolvă prin aplicarea mecanică a clauzei sau printr-o negociere în care fiecare parte își cunoaște poziția.
11. Ce faceți când evenimentul s-a produs
Pentru partea afectată, primele zile sunt decisive. O procedură internă utilă:
- Recitiți clauza și identificați termenul de notificare, conținutul obligatoriu și adresa de comunicare. Calculați data-limită.
- Identificați exact obligațiile afectate și pe cele care pot fi executate în continuare. Nu suspendați obligațiile neafectate.
- Constituiți dosarul de probe încă din prima zi: acte oficiale, comunicate, rapoarte tehnice, corespondența cu furnizorii, dovezi ale demersurilor de înlocuire.
- Transmiteți notificarea completă, cu dovadă de comunicare. Dacă nu aveți încă toate informațiile, transmiteți notificarea în termen și completați-o ulterior.
- Documentați măsurile de atenuare și costurile lor.
- Trimiteți actualizări la intervalele convenite și notificați încetarea evenimentului.
- Evaluați, în paralel, dacă situația nu este de fapt una de impreviziune. Dacă da, declanșați negocierea prevăzută de art. 1271 alin. (3) lit. d) și păstrați dovada ei.
- Solicitați, dacă este util, avizul camerei de comerț, fără a amâna notificarea până la obținerea lui.
Pentru creditor, reacția trebuie să fie la fel de rapidă: confirmați primirea, solicitați în scris probele și planul de atenuare, contestați motivat calificarea evenimentului, dacă este cazul, și rezervați-vă expres dreptul de a pretinde despăgubiri. Tăcerea creditorului poate fi invocată ulterior ca acceptare tacită a suspendării.
12. Lista de verificare la redactare
| Nr. | Verificare | Da / Nu |
|---|---|---|
| 1 | Am ales conștient între definiția legală (art. 1351) și un standard contractual propriu? | |
| 2 | Am precizat dacă și cazul fortuit exonerează? | |
| 3 | Lista de evenimente este exemplificativă și instituie o prezumție? | |
| 4 | Am inclus evenimentele specifice sectorului (secetă, sancțiuni, atacuri informatice, epidemii)? | |
| 5 | Am exclus expres lipsa fondurilor, scumpirile și riscurile valutare? | |
| 6 | Exonerarea operează „în măsura în care și atât timp cât” evenimentul împiedică executarea? | |
| 7 | Am reglementat neexecutarea subcontractanților? | |
| 8 | Notificarea are termen în zile, conținut minim, formă, actualizări și sancțiune clară? | |
| 9 | Avizul camerei de comerț este mijloc de probă, nu condiție? | |
| 10 | Există obligație de atenuare, eventual cu plafon de cost? | |
| 11 | Am reglementat soarta plăților, a penalităților și a garanțiilor pe durata suspendării? | |
| 12 | Există un prag de încetare în zile și reguli de restituire? | |
| 13 | Clauza este corelată cu o clauză distinctă de impreviziune? | |
| 14 | Am verificat limitele art. 1355 și, pentru clauze standard, acceptarea expresă (art. 1203)? | |
| 15 | Am corelat clauza cu legea aplicabilă, CVIM, FIDIC sau regimul achizițiilor publice, după caz? |
13. Întrebări frecvente
Dacă nu există nicio clauză de forță majoră în contract, mai pot invoca forța majoră?
Da. Art. 1351 și art. 1634 C. civ. se aplică și fără clauză. Veți fi însă ținut de standardul legal, care este foarte strict, și de „termenul rezonabil” stabilit de instanță pentru notificare și suspendare. Clauza nu creează forța majoră. Ea stabilește regulile după care aceasta se aplică.
Este obligatoriu avizul camerei de comerț?
Nu, în lipsa unei prevederi contractuale exprese. Avizul este un înscris cu valoare probatorie, pe care instanța îl apreciază împreună cu celelalte probe. Nu este recomandabil ca obținerea lui să fie prevăzută drept condiție a invocării evenimentului.
Pot refuza plata chiriei pentru că nu pot folosi spațiul?
Forța majoră nu vă scutește automat de plata unei sume de bani (art. 1634 alin. (6) C. civ.). Discuția se mută pe terenul imposibilității locatorului de a vă asigura folosința și al regimului contraprestației. Dacă doriți o protecție certă, ea trebuie scrisă expres în contract: suspendarea sau reducerea chiriei pe durata închiderii dispuse de autorități.
Ce se întâmplă dacă am notificat cu întârziere?
Potrivit legii, nu pierdeți dreptul de a invoca evenimentul, dar răspundeți pentru prejudiciul cauzat creditorului prin întârzierea notificării (art. 1634 alin. (5) C. civ.). Dacă însă contractul prevede o sancțiune mai severă, de exemplu ca exonerarea să curgă doar de la data notificării, se aplică clauza.
Scumpirea bruscă a materiilor prime este forță majoră?
De regulă, nu. Executarea rămâne posibilă, doar mai costisitoare. Instrumentul adecvat este impreviziunea (art. 1271 C. civ.) sau o clauză contractuală de ajustare a prețului. Condiția negocierii prealabile trebuie respectată și documentată.
Poate un contract să prevadă că debitorul răspunde și în caz de forță majoră?
Da. Art. 1351 alin. (1) permite părților să convină contrariul, iar art. 1634 alin. (2) recunoaște ipoteza debitorului care a luat asupra sa riscul. O astfel de clauză trebuie formulată clar. Dacă este o clauză standard, intră sub regimul de protecție al art. 1203 și, în contractele cu consumatorii, sub controlul caracterului abuziv.
Concluzie
Forța majoră nu se câștigă în instanță, ci la masa negocierilor. Codul civil oferă un cadru supletiv solid, dar construit pe noțiuni pe care judecătorul le stabilește abia după producerea evenimentului: „absolut invincibil”, „termen rezonabil”, „obligație importantă”. O clauză bine redactată înlocuiește aceste noțiuni cu reguli verificabile: cine trebuie să notifice, în câte zile și cu ce conținut, ce se suspendă și ce rămâne exigibil, după cât timp se poate ieși din contract și cum se restituie prestațiile. Clauza bună este clauza care, aplicată mecanic, produce rezultatul pe care părțile l-ar fi negociat dacă ar fi prevăzut evenimentul.
Este utilă revizuirea clauzelor de forță majoră din contractele cadru și din condițiile generale cel puțin la fiecare reînnoire. Revizuirea este necesară mai ales atunci când contractul acoperă lanțuri de aprovizionare externe, proiecte de construcții de durată sau operațiuni expuse riscului de sancțiuni internaționale.
Temei legal și surse
- Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată): art. 1202, 1203, 1269, 1271, 1274, 1351, 1355, 1380, 1557, 1634, 1635 și urm.
- Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, republicată (art. 4 lit. j) și art. 28 alin. (2) lit. i), avizarea cazurilor de forță majoră).
- Legea nr. 24/1991 pentru aderarea României la Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (Viena, 1980), art. 79.
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, art. 221.
- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
- ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 697 din 3 martie 2015 (modificarea legislativă invocată ca forță majoră; recurs respins).
- ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713 din 4 martie 2015 (incendiu cauzat de trăsnet; proba forței majore; recurs respins).
- Sentința arbitrală nr. 131 din 7 iunie 2007 (viciul ascuns al materialului rulant nu este forță majoră; clauză limitată la forța majoră).
- International Chamber of Commerce, ICC Force Majeure and Hardship Clauses, martie 2020 (Long Form și Short Form).
- FIDIC, Conditions of Contract, ediția a doua (2017), clauza 18 „Exceptional Events”.
Notă: Articolul are caracter informativ și reflectă legislația în vigoare la data publicării. Nu constituie consultanță juridică pentru un caz concret. Calificarea unui eveniment și eficiența unei clauze depind de conținutul integral al contractului, de legea aplicabilă și de probele disponibile.
SCA Zandomeni, Societate Civilă de Avocați, Timișoara
